CALENDAR | Sfânta mare muceniță Hristina (Cristina în sinaxarele grecești). Semnificația numelui

Sfânta Hristina s-a născut în cetatea Tir (Fenicia în trecut, astăzi Liban) și a trăit în timpul împăratului roman Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul Imperiului roman al acestei cetăți. Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, pentru extraordinara ei frumuseţe, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn, împreună cu douăsprezece slujnice. Planul tatălui era să o țină pe fiica lui în acel turn până avea să împlinească vârsta deplină a majoratului. În realitate, tatăl voia să o constrângă pe fiica sa, devenită creştină, să renunţe la religia primejdioasă pe care a îmbrăţişat-o, şi astfel, să o scape de primejdia morţii. Tânăra Hristina, nemulțumită de credința idolatră care o înconjura, a început să se roage Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce a adus toate de la neființă la ființă. În urma acestei rugăciuni, i s-a arătat un înger care i-a descoperit tainele dumnezeiești. Copila însă a sfărâmat statuetele preţioase, pe care tatăl le aşezase în camera ei, şi metalul preţios rezultat l-a împărţit săracilor. Înfuriat, Urban a trecut de la rugăminţi la pedepse: a ordonat să fie biciuită şi aruncată în temniţă. Deoarece Hristina rămânea neclintită în credinţă, tatăl o dă pe mâna judecătorilor şi aceştia o supun la diferite torturi îngrozitoare. Fiind plină de răni, este aruncată să zacă în închisoare, dar aici, trei îngeri coborâţi din cer îi aduc mângâiere şi-i redau sănătatea. Văzând că prin astfel de metode nu obţin nici un rezultat, judecătorii trec la soluţia finală: leagă o piatră grea de gâtul copilei şi o aruncă în apă. Însă marea aceea i-a fost ei scăldătoarea Sfântului Botez. Un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei numele Preasfintei Treimi, după săvârșirea Sfântului Botez. Astfel, a ieșit la mal, nevătămată. Tatăl ei, neînduplecat de chinurile Hristinei, este pedepsit de Dumnezeu cu moartea; totuşi, suferinţele Hristinei nu se sfârşesc. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, cu alte chinuri înspăimântătoare, ce se vor dovedi la fel de ineficiente. A fost arsă pe un grătar înroşit, aruncată în ulei înfierbântat, lăsată între şerpi veninoşi, la urmă, i s-au tăiat sânii. Nemaiştiind la ce chinuri să o supună, în cele din urmă Hristina a primit moartea prin sabie. Astfel, încă o floare a nevinovăţiei este mutată în grădinile cerului.

Numele „Χριστίνα  – Christina” din limba greacă poate fi transliterat în limba română „Hristina” sau „Cristina”, deoarece litera greacă „Χ” înseamnă „Ch”, „H” sau „C”.

 

  Semnificația numelui „CRISTINA” 

  Numele Cristina, cu corespondentul masculin Cristian, sunt specific creştineşti şi apar după ce Biserica creştină a primit libertatea prin împăratul Constantin. Şi până atunci se foloseau cuvintele „creştin” – „creştină”, cu rolul de adjective, supranume ce se adăuga la numele propriu-zis. Ulterior, din adjectivele Christianus, Cristiana s-au format nume proprii ce au pătruns şi la noi sub forma Cristina şi Cristiana. Formele Cristina, Cristin au apărut de prima dată ca nume proprii din dorinţa de a da copiilor numele pe care l-a purtat Mântuitorul. Respectul faţă de fiinţa dumnezeiască, umană a lui Iisus Hristos a cerut să nu se folosească pentru simpli oameni un nume purtat de Omul-Dumnezeu, şi atunci s-au creat cuvintele Cristin, Cristina, sugerând adevărul fundamental că omul creştin nu este numai „ucenicul”, „urmaşul” lui Hristos, ci poartă în fiinţa lui însăşi fiinţa lui Hristos. „Cel care mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne întru mine şi eu întru el” (Ioan 6, 56). „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru mine, şi eu întru Tine… Eu întru ei şi Tu întru mine” (Ioan 17–23). Pornind de la numele Cristina, s-au desprins formele: Hrestina, Hristina, Cărstina, Crăstina, Crista, Tina şi, mai nou, Cristi.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close