CALENDAR | Sf. Parascheva nu va fi singură de Sărbători la Iaşi. Moaștele altor doi sfinți vor fi aduse

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au anunţat că, anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să se închine şi la cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, după ce, anterior, a fost anunţată sosirea de la Muntele Athos a moaştelor Sfintei Mironosiţe şi Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Totodată, în racla în care va fi adusă mâna acesteia, va exista şi un fragment din lemnul Sfintei Cruci, ambele fiind aduse de la Mănăstirea „Simonos Petras“ de la Muntele Athos.

Moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur vor fi aduse de la Bucureşti pe data de 11 octombrie, în timp ce cele ale Sfintei Maria Magdalena vor fi expuse de pe 10 octombrie. Duminică, 11 octombrie, după ce vor fi primite la aeroport moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, va avea loc de la ora 19 la 20.30 Pelerinajul „Calea Sfinţilor“, când moaştele tuturor celor trei sfinţi vor fi purtate pe străzile oraşului.
Ieşirea se va face pe poarta de lângă Casa Nicodim, se va merge pe I.C. Brătianu până la intersecţia cu strada Cuza Vodă, în dreptul Clădirii Teatrului Naţional din Iaşi. Pelerinajul va continua până la intersecţia cu strada Armeană, unde se va coborî către Biserica “Sf. Sava”, unde se va face prima oprire.
Apoi se va merge pe strada Costache Negri până în dreptul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“, unde va avea loc ultima oprire. „Se va rosti şi aici o ectenie întreit scurtă şi se va continua pelerinajul spre Catedrala Mitropolitanăprin bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Intrarea în curtea Catedralei Mitropolitane se va face prin poarta principală, se va trece prin faţa Catedralei Mitropolitane şi apoi sfintele moaşte vor fi reaşezate pe baldachin în faţa Căminului preoţesc «Sf. M. Mc. Gheorghe»“, au precizat reprezentanţii Mitropoliei.
Slujba Sfintei Liturghiei va fi oficiată pe un podium amplasat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, situat în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.
Sursa: ziaruldeiasi.ro

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close