Sâmbătă, 2 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morţilor. Pomenirea din aceasta zi, este cunoscută şi sub denumirea de Moşii de toamnă. Ţinând seama că nu ştim unde se află cei morţi, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât şi pentru cei din rai. Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înţelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul era în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca 8, 52). Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţă. Noi, ortodocşii, ne rugăm pentru cei morţi, pentru că avem credinţa că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugăm va ajunge la Judecata Universală, într-o stare mai bună decât aceea în care s-a despărţit de trup. Pentru cei adormiți, la Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morţi şi le aşează lângă Sfântul Agneţ, rostind numele morţilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. În cadrul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc. Sâmbăta este ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca să elibereze din el pe toţi drepţii adormiţi. Biserica face pomenirea celor adormiţi sâmbăta şi pentru ca această zi premerge duminicii – ziua Învierii – numită şi cea dintâi zi a noii creaţii sau a opta zi, ziua veşniciei. Cultul morţilor este fundamentat pe învierea lui Hristos care s-a făcut, după cum ne spune Sfântul apostol Pavel, „începătură celor adormiţi. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor” (1 Corinteni 15) şi tot el ne îndeamnă „despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El”.” (1 Tesaloniceni 4). Astfel, prin pomenirea înaintaşilor în această zi, Biserica îşi exprimă nădejdea răspunsului bun pe care îl vor primi la Judecata de Apoi toţi oamenii înviaţi întru nădejdea Împărăţiei cerurilor.
Ce se da de pomana de Sambata mortilor
Atunci cand sunt Mosii de Toamna, credinciosii merg la biserica, rostesc rugaciunii pentru cei care nu se mai afla printre cei vii, le amintesc numele la Sfanta Liturghie si fac fapte de
milostenie, impartind sarmanilor coliva, vin, colaci, pachete cu mancare, lumanari, haine si alte diverse obiecte. Coliva semnifica trupul celui adormit, este expresia materiala a credintei noastre in Inviere, pentru ca este preparata din boabe de grau, iar Mantuitorul Iisus s-a folosit de parabola bobului de grau, prevestind Invierea Sa. Vinul reprezinta sangele Mantuitorului, iar lumanarile, lumina credintei.
