Important

CALENDAR | Începe Postul Paștelui. Timp de 40 de zile, credincioșii se vor pregăti pentru Învierea Domnului

De astazi, 11 martie, credinciosii intra in Postul Pastelui, perioada considerata a fi cea mai importanta de peste an. Postul Pastelui va tine 40 de zile, pana pe data de 27 aprilie. In zilele noastre, postul reprezinta o perioada de pregatire spirituala pentru toti crestinii care sarbatoresc Invierea Domnului.

Potrivit traditiei, acest post este cel mai lung si cel mai aspru din posturile de durata tinute de Biserica Ortodoxa. Este cunoscut si sub denumirea de Postul Mare si aminteste de postul celor 40 de zile, tinut de Mantuitorul Iisus Hristos inainte de inceperea activitatii Sale mesianice, de aceea a primit si numele de Paresimi.

Postul acesta a fost instituit inca din vechime, insa abia la sfarsitul secolului al III-lea a fost impartit in postul prepascal, cunoscut si sub denumirea de Postul Paresimilor, care tinea pana la Duminica Floriilor, cu o durata variabila, si in Postul Pastilor, care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a Invierii Domnului. Dupa Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, Biserica de Rasarit a adoptat ca durata a acestui post perioada de sapte saptamani.

In primele secole se obisnuia sa se posteasca doar in Vinerea Patimilor sau doar doua zile inainte de Pasti sau o saptamana inainte. Aceasta perioada este si una care ii pregateste sufleteste pe crestini. In Postul Mare, crestinii trebuie sa dea dovada de o grija spirituala sporita, prin renuntarea la alimentele de provenienta animalice.

Mai mult, acestia trebuie sa se inalte sufleteste prin rugaciune si fapte bune. Postul reprezinta retinerea totala de la anumite alimente si bauturi in scop religios si moral.

Mai mult, crestinii trebuie sa se retina de la anumite ganduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru inseamna ca postul trupesc trebuie insotit de postul sufletesc. In calendarul bizantin, Postul Mare incepe in lunea de dupa Duminica izgonirii lui Adam din Rai, iar cel latin, cu Miercurea Cenusii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page