Cu duminica de astăzi se încheie perioada pregătitoare și se deschide calea Postului Mare, adică perioada de șapte săptămâni înaintea Sfintelor Paști. Perioada de pregătire pentru începutul Postului Mare, a celor trei săptămâni, ce se încheie astăzi, ne-a înfăţișat în fiecare duminică două căi: smerenia vameșului am văzut-o faţă-n faţă cu mândria fariseului; pocăinţa fiului risipitor ni s-a arătat faţă în faţă cu îndărătnicia și mândria fratelui său; binecuvântarea a despărţit pe cei de-a dreapta Marelui Judecător de blestemul pe care l-au primit cei de-a stânga Lui. Duminica de astăzi este numită Duminica iertării, de la pericopa evanghelică în care se află îndemnul de a ne ierta unul pe altul. Însă, mult mai importantă decât iertarea noastră omenească, pe care ne-o cere Dumnezeu drept condiţie pentru a o primi pe cea dumnezeiască, faţă în faţă cu izgonirea lui Adam din Rai, stă iertarea pe care ne-a dat-o nouă Mântuitorul pe Cruce: Părinte, iartă-le lor…, referindu-se nu numai la cei care-L răstigneau și batjocoreau, ci și la noi care facem același lucru prin păcatele noastre, prin necredinţa și indiferenţa noastră. Sfânta Evanghelie ne pune înainte trei probleme: iertarea, postul și comoara vieţii. Sfânta Biserică ne amintește că suntem într-un loc de surghiun, îndemnându-ne să trecem cu gândul de la căderea protopărinţilor noștri la propria noastră cădere, să ne aprindem cu duhul de râvnă pentru sculare și redobândirea a ceea ce am pierdut prin cădere. Domnul spune: „Aduţi aminte de unde ai căzut și te pocăiește și fă faptele de mai înainte.” (Apocalipsa 2, 5), însă nu cu ușurătate și nepăsare, ci în așa fel încât prin această aducere aminte să aflăm imbold spre pocăinţă și întoarcere la faptele bune de mai înainte. Adu-ţi aminte de fericirea dintru început a celor întâi-zidiţi, fericire mare și cu neputinţă de povestit, care a fost pierdută prin cădere, și prin aceasta să stârnim în noi râvna și grija de a ne scula pentru a redobândi ceea ce am pierdut. Ni se spune: „Amintiţi-vă cum eraţi înainte, cum v-aţi făcut acum, și umpleţivă de râvnă pentru scularea din această stare!” Sufletul nostru a fost pus în lumina cunoștinţei, iar acum este împresurat de întunericul necunoștinţei, îndoielii și rătăcirii. A fost plin de pace, a gândurilor, a dorinţelor și conștiinţei, iar acum în el se dă o luptă a gândurilor cu dorinţele, a gândurilor și dorinţelor cu conștiinţa. De la această neorânduială din suflet vin amărăciunile, nevoile, suferinţele, nereușitele, neorânduielile dinafară. Unii s-au obișnuit așa de mult cu această stare de cădere, încât nici prin gând nu le trece că n-ar fi trebuit să fie așa; chiar încearcă să aducă dovezi cum că nici nu trebuie să fie altfel. Am căzut prin mâncare, să ne străduim a ne ridica prin post; am căzut prin lenevire și uitarea de Dumnezeu, să ne sculăm prin grija de mântuire și frica de Dumnezeu.
