CALENDAR | Duminica a patra din Postul Paștelui – armele biruinței asupra demonilor

Popas în urcuşul duhovnicesc al Postului Mare, Duminica a patra, a Sfântului Ioan Scărarul, ne oferă hrană binecuvântată spre întărire, pentru a ne călăuzi paşii mai departe şi a ne lumina mintea spre cele ce se cuvin a împlini în săptămânile ce urmează. Mântuitorul spune despre un anumit neam, soi sau categorie de demoni că nu poate fi îndepărtat decât cu rugăciune şi cu post. Aici se referă la faptul că noi avem posibilitatea şi mijloacele de a-l îndepărta pe diavolul, de a-i curma elanul, de a-i frânge puterea demonică, de a nu-l accepta în mintea şi inimile noastre, în delăsările şi slăbiciunile noastre. Să luptăm pentru că suntem mai puternici decât el. Fără voinţa noastră diavolul nu face nimic. Suprema dibăcie a diavolului este să-l facă pe om să creadă că el nu există şi face acest lucru cu mare succes. Atunci când diavolul reuşeşte, omul găseşte de cuviinţă să-L acuze pe Dumnezeu de tot ce i se întâmplă lui rău în viaţă. De ce, Doamne? A uitat omul că atunci când a căzut prin neascultare Dumnezeu l-a întrebat pedagogic: „Adame, unde eşti?“, şi a răspuns „M-am ascuns!“ Adică s-a ascuns de responsabilitate şi s-a supus îndemnului diavolului? Şi dacă prin păcat a devenit gol de Dumnezeu, prin virtute trebuie să se umple de harul divin. Curăţia, curajul de a ne apropia de Dumnezeu, ieşirea din robia pornirilor rele, cele care sunt de la diavolul, strigătul credinţei „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele“, adică acelei credinţe în curs de desăvârşire, toate acestea ne aduc hotărârea de a nu ne mai ascunde de la faţa dreptăţii divine, nici după slăbiciunile noastre, nici în spatele faptelor noastre, ci să păşim drepţi şi hotărâţi pe treptele  desăvârşirii creştine.  Rugăciunea este un act prin care omul aspiră, se îndreaptă şi se apropie de Dumnezeu, Creatorul „tuturor celor văzute şi nevăzute“. Este un strigăt de durere, o chemare în ajutor, dar şi o contemplaţie, un act de iubire şi adorarea Fiinţei supreme , înţelepciunea şi frumuseţea absolută. În acest fel, rugăciunea este exprimarea unui sentiment de recunoştinţă şi mulţumire pentru marele dar al vieţii şi în acelaşi timp o laudă adusă lui Dumnezeu, pe care o facem prin împlinirea voinţei şi poruncilor Sale. Înălţarea noastră spre Dumnezeu şi intrarea în strânsă legătură cu El se fac prin rugăciune. Prin ea şi cu ea, sufletul credinciosului se îndreaptă cu toate puterile sale spre Dumnezeu, care revarsă peste el harul divin. În rugăciune, cele cereşti se întâlnesc cu cele pământeşti, Dumnezeu se întâlneşte cu credincioşii care se roagă şi se naşte din împreuna lucrare a lor luminare, înnoire şi sfinţire a vieţii omului. Rugăciunea are rolul de a trezi şi sădi în credincios faptul că ea este hrana cea de toate zilele a vieţii lui sufleteşti. Ceea ce este respiraţia pentru trup, este rugăciunea pentru suflet. Este oare suficient să rămânem doar la stadiul de rostire a rugăciunii, sau dacă o rostim, s-o facem numai pentru noi?  Credem  că  este  la îndemâna  noastră  să  constatăm  că  nu  ne  ridicăm  astfel  cu nimic  de unde suntem, nu vrem să dăm răspuns chemării cereşti, rămânem însetaţi, suferim de dorul părintesc. Atunci când omul este în rugăciune, diavolul nu se apropie de el.  Se apropie atunci când este în nelucrare, când leneveşte. Când nu are de lucru, îi dă diavolul de lucru, adică îl trimite cu gândul la lucruri netrebnice, la josnicii, la tot ce generează răul, la ceva care nu este în nici un caz un lucru bun. În rugăciune, omul se împacă cu Dumnezeu, este în convorbire cu El. Împăcarea cu Dumnezeu este pod peste ispite, hrana sufletului, lucrarea îngerilor. De aceea, Sfântul Ioan Scărarul recomandă ca rugăciunea să fie „haină pe sufletul rugătorului, ţesută din firele de aur ale virtuţilor“. Rugăciunea fără post e ca o pasăre fără o aripă. Rugăciunea mai trebuie unită cu milostenia, căci şi ea e o aripă a rugăciunii. „De nu vei face aripi rugăciunii tale, ea nu va zbura la cer“ (Sfântul Ioan Scărarul). Scara Raiului sau Scara Sfântului Ioan Scărarul, căruia îi este dedicată această duminică, a patra din Post, este o scriere gândită în treizeci de capitole, fiecare capitol constituind un îndemn, un sfat, o încercare de ridicare din starea de păcat, o treaptă în urcuşul duhovnicesc, prin câştigarea unei virtuţi, prin săvârşirea binelui, o depărtare de patimi şi un pas spre desăvârşire. „Rugăciunea – spune Sfântul Ioan Scărarul – este în ea însăşi un comerţ intim şi o unire a omului cu Dumnezeu. Dacă luăm în considerare eficacitatea ei, ea este suportul lumii, reconcilierea cu Dumnezeu, mama şi în acelaşi timp fiica lacrimilor, iertarea păcatelor, puntea pentru a traversa ispitele, rezistenţa împotriva supărărilor , învingătoarea războaielor (cu duhurile şi gândurile necurate), slujba îngerilor, hrana tuturor duhurilor, bucuria viitoare, acţiunea nelimitată, izvorul virtuţilor, hrana sufletului, lumina duhului, ruina disperării, alungarea tristeţii, descoperirea stării noastre prezente, anunţarea bunurilor viitoare. Rugăciunea este, pentru cel care o face cum trebuie, tribunalul, tronul pe care stă Domnul, aşteptând judecata viitoare”. Rugăciunea şi postul sunt arme puternice prin care biruim pe satana şi introducem în sufletul nostru puterea dumnezeiască, prin care împlinim cele mai mari fapte ale credinţei. În mijlocul postului, avem pilda Sfântului Ioan Scărarul cel minunat și sfânt; cu totul strălucind de sfintele virtuți evanghelice, îl privim cum urcă curajos și înțelept scara Raiului, așezată între pământ și Cer. El ne este pildă nouă, creștinilor, ca învățător, ca o călăuză sfântă de la iad la Rai, de la diavol la Dumnezeu. Fie ca milostivul si marele Sfânt Părinte Ioan Scărarul sa ne fie îndrumător sfânt în acest Post Mare; sfântă călăuza în fiecare virtute, în rugăciune, dragoste și în toate celelalte virtuți evanghelice; ca fiecare dintre noi să ne construim scara Raiului pe parcursul acestui post și să ajungem la Sfânta Înviere a lui Hristos, la acea desăvârșire a tuturor desăvârșirilor, la bucuria tuturor bucuriilor, și să ne înălțăm sufletele în desfătarea Raiului.    Așa să ne ajute Dumnezeu!

Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

Sfântul Ioan Scărarul s-a născut în anul 570 și a trecut la cele veșnice în anul 649. Intră în viaţa monahală la vârsta de 16 ani. Este primit la Mănăstirea Sinai, unde este luat ca ucenic de stareţul Martirie. După moartea părintelui său duhovnicesc, Ioan Scărarul se retrage într-o peșteră de la poalele muntelui Sinai, unde petrece timp de 40 de ani în rugăciune, post si meditaţie. În anul 639 este chemat la mănăstire pentru a fi numit stareţ. Primește să devină stareţ pentru puţin timp. Lasă această slujire episcopului Gheorghe, fratele său, și se retrage în vechea sa peșteră, unde petrece în rugăciune până la sfârșitul vieţii sale. Numele de „Scărarul” vine de la principala sa operă, intitulată Scara Raiului. Împărţită în 30 de capitole, simbolizează scara visată de patriarhul Iacov, care „era sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau și se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării”. (Facere 28, 12-13). Ea amintește totodată cei 30 de ani ai vieţii neștiute a Domnului și Mântuitorului nostru. Asemenea scării lui Iacov, ea se sprijină cu un capăt pe pământ, ca să putem ajunge și noi la ea, iar cu celălalt pe cer, arătând chemarea noastră, unde șade Domnul la care ne duce Scara virtuţilor creștine. În primele capitole sunt îndemnuri pentru pocăinţă, ascultare, desprinderea de legăturile lumii; se analizează apoi păcatele trupului (lăcomia, desfrânarea, iubirea de argint), concomitent cu virtuţile prin care se pot birui (înfrânare, post, rugăciune). Urmează analiza păcatelor sufletești: mândria, slava deșartă, invidia, cu virtuţile contrare lor. În ultima parte, în ultimele cinci trepte, omul, eliberat de patimi, atinge o stare de pace lăuntrică, de liniște, poate cunoaște rugăciunea curată, neîntreruptă, poate avea parte de lumina dumnezeiască. Iubirea lui Dumnezeu culminează acest urcuș. Prin iubire, Scara se reazemă pe înălţimile cerului unde este Dumnezeu. Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, ci și pentru întărirea noastră în bine, nu doar pentru a pune început bun, ci și pentru a înainta mai departe pe calea spre desăvârșire. Aceasta pentru ca nu cumva careva, după ce s-a ostenit puţin în săvârșirea binelui sau a dus o vreme viaţă creștinească, să creadă că a făcut deja totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârșire. De la Sfântul Ioan Scărarul, amintindu-ne de el, să ne zugrăvim în minte sfânta  lui  Scară  și,  măsurând cu  ea  ostenelile  noastre,  să  putem  vedea  limpede  cât  din  cale am  străbătut  și  cât  ne-a  mai  rămas.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close