Dumnezeu i-a făcut pe primii oameni, Adam şi Eva, sănătoşi, întregi, fără boli şi care nu aveau în faţă perspectiva de a se îmbolnăvi. Răul l-a adus omul în lume prin neascultare şi laşitate. Căci a venit şarpele şi le-a arătat fructul oprit. Deşi aveau poruncă de la Dumnezeu să nu mănânce din el, au mâncat. Iar când Dumnezeu i-a întreabă: „Tu – îi spune Evei – de ce ai mâncat?” „Doamne, şarpele, m-a învăţat să mănânc”. Şi-l întreabă şi pe Adam: „Dar tu, de ce ai mâncat?” „Ea mi-a dat, nevastă-mea! Ea m-a îndemnat şi-am mâncat”. Aici intervine laşitatea să se scuze, să dea vina pe altul întotdeauna. Asta le-a schimbat soarta şi au dat din rău în mai rău. Odată cu greşeala primilor oameni şi cu laşitatea lor (două păcate unul după altul), a intrat păcatul în lume şi a intrat şi suferinţa. Microbii nu i-a creat Dumnezeu, nici viruşii. I-a creat omul, prin om s-au creat. Aşa încât omul nu are limită când este îndemnat şi dispus să facă rău. De aceea orice minune care vindecă o suferinţă este o reintrare în normalitate. Dumnezeu nu vrea să facă din noi îngeri, nu vrea să facă supraoameni. Vrea să redevenim doar oameni! Aşa cum ne-a creat El la început! Să fim normali şi plini de sănătate. De aceea noi când cerem de la Dumnezeu să ne dea sănătate, nu cerem altceva decât să revenim în normalitate. O sănătate poate să ţi-o dea şi doctorii. Ce face doctorul? Decât te vindecă în timp. Cu medicamentele lui, cu exerciţiile lui, cu toate metodele lui, te vindecă în timp. În două săptămâni, într-o lună, într-un an, în cinci ani. Dumnezeu nu face aşa, le concentrează în timp. Ceea ce face doctorul în real, Dumnezeu face într-o singură secundă: „Vezi!”, şi orbul vede; „Ridică-te!”, şi se ridică ologul. „Lazăre, ieşi tu afară!”, şi Lazăr, mort de patru zile iese afară. Așadar, Dumnezeu nu face altceva decât operează asupra timpului. Ceea ce un doctor poate să facă în timp foarte îndelungat, Dumnezeu face într-o secundă. Şi Lazăr a fost om bolnav, altfel nu murea. Ca să redevii om normal dintr-un om anormal nu se spune că ai devenit Dumnezeu sau ai devenit prooroc. Eşti pe picioarele tale. Aşa trebuie văzut acest lucru. Însă e important un lucru. Puterea lui Dumnezeu este aceea care operează minunea. Dar e necesar ca ea să se întâlnească cu credinţa omului. Nu vindecă Dumnezeu singur. Şi nu te vindecă împotriva ta! Dacă tu vrei să-I spui: „Eşti rău pentru că datorită Ţie m-am îmbolnăvit”, Dumnezeu nu te vindecă pentru că nu intri în dialog cu Dumnezeu. Practic, i-ai întors spatele lui Dumnezeu. Este foarte important ca dorinţa ta de a te vindeca să se îndrepte spre Dumnezeu cu acel: „Doamne, miluieşte!” Adică ai milă de mine, pentru că eu, prin mine însumi nu pot face nimic. Tu eşti cel care mi-ai dat sănătatea şi tot Tu eşti Cel care mă vindeci de o boală. De aceea, de cele mai multe ori, când Domnul înainte de a face minunea îl întreabă pe el, pe cel care îi stă în faţă: „Crezi că pot să fac Eu aceasta?” Şi de fiecare dată dă răspunsul (dacă spune cred): „Credinţa ta te-a mântuit. Credinţa ta s-a întâlnit cu puterea Mea”. Dacă nu se întâlnesc aceste două puteri, minunea nu se întâmplă, rămâi mai departe cum ai fost.
