Un om este orbit sufleteşte, spiritual, când nu mai este conştient de faptul că este un fărâmă de pământ trecător prin această lume. Când este orbit de bani, de onoruri şi de tot felul de frumuseţi trecătoare, lăsând la o parte cele sufleteşti, uitând de Dumnezeu şi de poruncile lui. Atunci, omul se lasă cuprins de întunericul patimilor, aparent nevinovate, a păcatelor şi faptelor nu tocmai cinstite şi corecte pe care le face. Păcatul întunecă mintea omului, făcându-l un om crud, fără milă, fără dragoste faţă de cei din jurul său. Omul orbit sufleteşte se aseamănă unui lup înfometat care atacă pe oricine şi orice numai pentru a-şi îndeplini poftele. Omul orbit sufleteşte, nu mai ştie de Dumnezeu, nu îi mai ascultă porunca de a merge să se spele în scăldătoarea Siloamului care este Sfânta Spovedanie. Nu mai vorbeşte cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni şi nu mai vrea să mărturisească celor din jur toate facerile de bine pe care i le-a dat Domnul, considerând că are totul numai datorită muncii lui. Vedem în jurul nostru zilnic oameni orbiţi sufleteşte, care nu mai văd şi nu mai aud nimic din cele dumnezeieşti, ci aud şi văd numai lucrurile inspirate de demoni. Oameni egoişti, invidioşi, trufaşi, nemiloşi, profitori, necinstiţi, clevetitori, ucigaşi, hoţi, beţivi, drogaţi, desfrânaţi, lacomi, ipocriţi şi nu în ultimul rând farisei. Falşi în cuget şi în simţire, care una mărturisesc şi alta fac voit, pentru interese mărunte. Această boală a orbirii sufleteşti este cu mult mai gravă decât orbirea trupească. De aceea trebuie să fim întotdeauna foarte atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru, să luăm aminte la toate poruncile Domnului, să nu călcăm strâmb în faţa noastră şi a lui Dumnezeu. Să ne păzim de lucrurile întunecate ale iadului, de şoaptele dulci ale păcatului murmurate la urechea sufletului nostru de către vrăjmaşii noștri cei nevăzuţi, care în permanenţă stau lângă noi şi ne îndeamnă la lucruri rele. Să cântărim gândurile şi să rumegăm mult vorba în gură până o scoatem afară, pentru a nu greşi. Dar cel mai important lucru este acela de a merge cât mai des la Scăldătoarea Siloamului pentru a ne spăla ochii sufleteşti prin Taina Sfintei Spovedanii, care ne curăţă cugetul şi ne luminează ochii minţii. Aşa vom avea parte de a vedea lumina cea curată a Învierii lui Hristos, care ne va călăuzii paşii spre porţile Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi astfel, luminându-ne ochii sufleteşti, să ne învrednicim să vedem la sfârşitul vieţii noastre pământeşti, preacurata faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos care ne va întâmpina cu braţele deschise spunându-ne: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii”.
Sfântul Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat
Sfântul Simeon, pomenit în calendarul creștin ortodox la 24 mai, a trăit în timpul împăratului Iustin (518-527), fiind originar din Antiohia. Sfântului Cuvios Simeon i se mai spune „cel din muntele minunat” pentru a fi deosebit de Sfântul Simeon Stâlpnicul, care trăise cu 133 de ani mai devreme (459). Tatăl său Ioan era din Edesa (Mesopotamia), mama sa, Marta, era din Antiohia. A intrat în mănăstirea Tavmastore sau „muntele minunat” de lângă Antiohia, ca fiu duhovnicesc al starețului Ioan. Dorind să se nevoiască și el ca părintele Ioan, și-a construit un stâlp pe care a viețuit timp de 68 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu a învins toate ispitele și a fost învrednicit cu darul tămăduirii și al înainte-vederii. După un timp, i s-a zidit un stâlp cu patruzeci de trepte. Patriarhul Antiohiei și episcopul Seleuciei l-a hirotonit diacon și i-au îngăduit să se urce pe noul stâlp. Aici a trăit încă opt ani săvârșind multe minuni. Când perșii au atacat Antiohia, cuviosul a scăpat nevătămat împreună cu credincioșii care s-au ascuns cu el în munte. Venirea în număr din ce în ce mai mare a credincioșilor la Cuviosul Simeon l-a determinat pe acesta să se mute într-un munte și mai înalt pentru a se putea ruga în liniște. Cu ajutorul oamenilor tămăduiți de el, Cuviosul Simeon a zidit o mănăstire. Episcopul Dionisie al Seletkiei l-a hirotonit preot. Aici și-a petrecut cuviosul restul zilelor până la vârsta de 75 de ani, săvârșind multe minuni și vindecări. Capul Sfântului Simeon din muntele minunat se află la Mănăstirea Neamț și românii se pot închina în pronaosul bisericii mari a celei mai cunoscute lavre monahale românești. Aceste sfinte moaște au fost dăruite Mănăstirii Neamț de către Sfântul Voievod Ștefan cel Mare
