CALENDAR | Duminca a 24-a după Rusalii, învierea fiicei lui Iair. Sfântul cuvios Dimitrie cel Nou

În Sfânta Evanghelia de astăzi ni se vorbește despre credință. Într-o măsură mai mare sau mai mică toți avem credință. Dar pentru că este imperfectă, adesea cădem pradă ispitelor. Și cea mai grea și mai înfricoșătoare ispită este moartea unei persoane apropiate nouă. Presupun că majoritatea celor prezenți au trecut deja sau trec prin această tristețe incurabilă. Dacă nu, oricum este ceva care va veni. Evanghelia de astăzi ne oferă un exemplu clasic despre cum, în pofida tuturor greutăților pe care le presupune o astfel de experiență, este posibil să o înduri. În același timp ne arată din nou cât de mare nevoie avem de credință. Deoarece doar prin credință ne dă Dumnezeu puterea și harul să nu cădem duhovnicește într-un astfel de moment înfricoșător. Iair s-a apropiat de Hristos. Fiica sa era pe moarte. A picat la picioarele lui Iisus și l-a rugat să intre în casa sa. Hristos a intrat, dar oamenii Îl înghesuiau. Pe drum, o femeie cu vărsare de sânge a fost vindecată. Cât timp a stat acolo erau mereu în întârziere. Hristos se mișca greu, foarte greu. Imaginați-vă prin ce trecea Iair. În acel moment l-a rugat pe Hristos să se grăbească. La urma urmelor, pentru fiica sa era o problemă de viață și moarte. Dacă Hristos întârzia chiar și cu un minut, era posibil să fie prea târziu, iar fiica sa să moară. Și tocmai asta s-a întâmplat. Cineva, venit de la casa mai marelui sinagogii, i-a spus: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul”. (Luca 8, 49). Da, potrivit înțelegerii umane, se terminase. De ce să-l mai tulbure pe Stăpân? Orice poate fi îndreptat, dar nu moartea. Moartea este ireversibilă. În fața ei, chiar și Învățătorul este lipsit de putere. Da, așa stau lucrurile după înțelegerea omenească, dar nu după înțelegerea dumnezeiască. Iar Iisus, după ce a auzit asta, i-a spus lui Iair: „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.” (Lc. 8:50). Și chiar în acel moment, Iair a respins înțelegerea omenească și a primit înțelegerea dumnezeiască. Acum în fața lui nu mai stătea doar un Învățător, ci Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu – Dumnezeu însuși. Deoarece doar Dumnezeu are putere asupra vieții și morții. Iair a primit în sine însuși cuvintele Sale: „Nu te teme; crede numai”. Din acel moment, el a continuat să trăiască doar prin aceste cuvinte și l-a urmat pe Hristos. Au intrat în casă. Și din nou cele două părți: partea umană – „Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea”. Iar Hristos a spus „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme”. Și din nou partea umană „Şi râdeau de El, ştiind că a murit..” Dar în sufletul lui Iair era o pace imposibil de mărturisit. Avea credință, iar credința a învins. „Copilă, scoală-te!”, a strigat Hristos iar duhul ei s-a întors la ea și ea s-a ridicat imediat și s-a îmbrățișat cu tatăl ei. (Lc. 8:52-55). Da, veți spune, dar aceasta este o minune a învierii iar astfel de minuni nu se mai întâmplă acum. Într-adevăr. Dar aceeași minune ni s-a promis nouă tuturor. În fiecare zi în Crez citim „aștept învierea morților”. Și asta se va întâmpla, se va întâmpla! Nu la fel de repede pe cât i s-a întâmplat lui Iair, dar se va întâmpla! Fiți atenți la următorul moment. Iair deja știa că fata sa era moartă, dar în același timp l-a urmat pe Hristos, crezând în cuvintele Sale. Cât a durat acest drum în credință nu contează. Contează că a avut loc. Să credem și noi în cuvintele Evangheliei că morții vor învia, și ca Iair să-L urmăm pe Hristos în credință. Din punct de vedere mistic, acest drum al lui Iair după Hristos nu s-a încheiat și nu se va încheia vreodată. Continuă chiar și acum și putem participa cu toții la el. Să ne grăbim în a ne alătura lui Iair pentru că atunci cuvintele lui Hristos „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.” se vor referi și la noi. Dar pentru ca să se întâmple acest lucru, ca și Iair, trebuie să ne ținem tare de haina lui Hristos și să îndurăm tot ceea ce Dumnezeu ne trimite pe cărarea vieții. Calea lui Iair a fost comparativ scurtă. A noastră s-ar putea să fie lungă, foarte lungă. Va continua până la sfârșitul vieții noastre. Dar să credem că există o înviere a morților și că vom fi împreună cu cei dragi nouă care sunt deja cu Domnul.
Fie ca Dumnezeu să ne dea credința și răbdarea lui Iair!

Sfântul cuvios Dimitrie cel Nou – 27 octombrie

Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom, numit Basarabov. Încă de când era copil s-a făcut păstor de vite şi oi. Atunci paşii l-au dus către oamenii călugării, care vieţuiau în mănăstirile din apropierea satului. De la ei s-a deprins cu postul, înfrânarea, rugăciunea si cu viata retrasa de lume. Nu după mult timp, lăsându-şi părinţii si fraţii si, „luându-şi crucea”, a intrat într-o mănăstire. Ajungând desăvârşit întru toate faptele bune, Dumnezeu a hotărât să-l mute către „cele de sus”. Cunoscând ziua mutării din viaţa aceasta, s-a aşezat între două lespezi de piatră, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Venind odată foarte mare apa Lomului, a dărâmat şi peştera unde odihneau sfintele sale moaşte. Acestea au ajuns sub apă, fiind acoperite de nisip şi prundiş, rămânând din multă vreme neştiute de nimeni. Dar Dumnezeu a descoperit, prin îngerul Său, în vis unei copile bolnave, locul unde erau sfintele sale moaşte, spunându-i că, dacă părinţii ei îl vor scoate, ea va fi vindecată. Dimineaţa, trezindu-se copila, a povestit totul părinţilor şi, „adunându-se preoţi şi popor mult, s-au dus cu toţii la locul unde zăceau moaştele sfântului”, pe care găsindu-le întregi şi „strălucind ca aurul”, le-au scos cu mare evlavie din apă şi le-au dus în satul Basarabov. Aşezate în biserica satului, venind cu credinţă, atât fetiţa bolnavă, cât şi alţi mulţi oameni aflaţi în suferinţă, si atingându-se de trupul sfântului s-au făcut sănătoşi. Fiind război între ruşi şi turci, între anii 1769-1774, de teamă ca nu cumva sfântul să cadă în mâinile păgânilor, generalul Petru Saltîkov a hotărât să-l trimită în Rusia. Când cortegiul a ajuns la Bucureşti, un dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, a stăruit pe lângă general rugându-l să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării noastre, ca o mângâiere pentru toate suferinţele pricinuite de război. Înduplecat, generalul i-a făcut pe plac, dar a luat totuşi mâna dreaptă a sfântului şi a trimis-o la Kiev, unde se crede că se păstrează până în zilele noastre. Primindu-le tot poporul cu mare cinste şi evlavie, au fost aşezate în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, în luna iulie a anului 1774, în timpul păstoriri mitropolit Grigorie. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 27 octombrie 1955.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close