Important

CALENDAR | Dezlegările din Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este aşezat în cinstea acestor doi Sfinţi Apostoli, a căror moarte mucenicească se prăznuieşte în fiecare an la 29 iunie. Ei sunt cei care s-au ostenit cel mai mult pentru a răspândi Evanghelia sau Vestea cea Bună, adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată ne aduce aminte de postul cu care Sfântul Apostol Pavel, împreună cu Varnava, s-au pregătit înainte de trimiterea lor la propovăduire, din porunca Duhului Sfânt (Fapte 13, 2-3). Acest post are o durată schimbătoare, întrucât începutul lui depinde de data Rusaliilor. Se lasă sec în Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) şi se posteşte până în ziua de 29 iunie. Anul acesta postul Sfinţilor Apostoli începe pe data de 7 iunie şi ţine trei săptămâni până la 28 iunie. Este un post mai uşor faţă de celelalte posturi ale Bisericii Ortodoxe, de aceea este accesibil tuturor. Recomandăm şi îndemnăm pe toţi cei care citesc aceste rânduri să respecte rânduielile postului. Ţinând şi respectând posturile rânduite de Sfânta  Biserică, ne vom simţi mai uşori, ne vom ruga cu mintea trează. Postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui Dumnezeu, smereşte sufletul cel îngâmfat. De aceea şi Sfinţii apostoli posteau aproape întotdeauna.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page