CALENDAR | Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 25 decembrie Naşterea Domnului şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Acest eveniment a avut loc în urmă cu 2000 de ani într-o peşteră din Betleemul Iudeii. Atunci, împărat al Imperiului Roman era Octavian Augustus (27 î.d. – 14 d.Hr.) în timp ce guvernator al provinciei Siria, de care ţinea şi Iudeea, era Quirinius, iar rege în Iudeea era Irod Idumeul (37 î.d. – 4 d.Hr.).

Evenimentul naşterii Mântuitorului s-a întâmplat către sfârşitul domniei lui Irod, fiind fixat de către Sfântul Dionisie Exiguul în anul 753 de la întemeierea Romei, de când se numără anii erei creştine. Deasupra locului Naşterii Domnului din Betleem străjuieşte de peste 1600 de ani, biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena, sec. IV. În relatările Sfintelor Evanghelii, aflăm istoria Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfânta Fecioară Maria locuia în micul orăşel Nazaret. Bătrânul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, era un bărbat „drept“, după cuvintele Evanghelistului Matei, din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve să adauge”, iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare că locul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului în care Iisus avea să copilărească.

Deci, atât Iosif logodnicul, cât şi Sfânta Fecioară trebuiau să se înscrie în oraşul strămoşului David, adică în Betleem. Aici, nu au găsit nicăieri loc de adăpost pentru că veniseră foarte mulţi iudei originari din această localitate pentru a se înscrie la recensământul organizat de Imperiul Roman. La ieşirea din Betleem, dincolo de poarta din spre miază-zi s-au oprit. Aici, au găsit o peşteră care slujea drept staul pentru vite. S-au adăpostit în acest loc, unde, în sărăcia cea mai desăvârşită, Sfânta Fecioară Maria a adus pe lume pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sfântul Evanghelist Matei istoriseşte de venirea magilor de la Răsărit cu aur, smirnă şi tămâie, de înşelarea lui Irod, de fuga în Egipt, de uciderea pruncilor, de întoarcerea de acolo după moartea lui Irod şi aşezarea în Nazaret. Toate acestea, pentru ca să dovedească marele adevăr că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul cel vestit de proroci. Naşterea lui Hristos este un eveniment istoric, pentru că se petrece într-o anumită epocă, pe vremea când în Imperiul Roman domnea Cezarul Augustus, iar în Iudeea guverna Irod. Sfinţii Evanghelişti insistă în accentuarea caracterului istoric al evenimentului, pentru că vor să arate că Hristos a fost o personalitate istorică, ceea ce înseamnă că a luat cu adevărat trup omenesc şi că întruparea nu a fost o presupunere sau o închipuire.

De Crăciun, sărbătorim Naşterea lui Hristos, dar în acelaşi timp, trăim faptele legate de Naştere şi în chip tainic, în inima noastră, pentru că atunci când vieţuim în Biserică, trăim şi suntem părtaşi la toate stadiile sfintei întrupări a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Primele documente despre sărbătoarea Naşterii Domnului le găsim din secolul al III-lea, în Istoria bisericească a lui Nichifor Calist, care a consemnat o tradiţie, potrivit căreia numeroşi creştini au ars de vii într-o biserică din Nicomidia, în care se adunaseră pentru a cinsti Naşterea Domnului. Acest eveniment a avut loc în perioada persecuţiilor împotriva creştinilor, iniţiate de împăraţii Diocleţian şi Maximian.

Istoria evanghelică a Naşterii Domnului

Sfânta Scriptură ne oferă cele mai importante informaţii despre Naşterea Domnului. Desigur acestora se adaugă ceea ce s-a păstrat prin viu grai în Tradiţie şi în credinţa oamenilor. Deşi scopul Evangheliilor nu a fost să ne ofere o biografie detaliată a Domnului Hristos, totuşi, ele sunt mărturii ale unor evenimente care au avut loc în istorie.

Din  Sfânta Scriptură aflăm că Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut în timpul lui Irod cel Mare, numit şi Idumeul (74-4 î.Hr.): „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele“ (Matei 2, 1). Atunci când consemnează Naşterea Domnului, Matei aminteşte şi de moartea lui Irod: „După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif“ (Matei 2, 19). De asemenea, şi Evanghelistul Luca aşază data naşterii lui Iisus în timpul lui Irod cel Mare: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii“ (Luca 1, 5); şi mai aflăm că acest eveniment a avut loc la un an şi trei luni de la Naşterea Botezătorului Ioan. Conform datelor istorice, aflăm că Irod cel Mare a murit în luna martie a anului 4 î.Hr., iar Naşterea Domnului trebuie să fi avut loc înaintea acestei date, cu cel puţin 40 de zile. Putem data exact moartea lui Irod, pentru că istoricul Iosif Flaviu consemnează că acesta a murit în preajma unei eclipse. Astrologii au datat această eclipsă pe 12 martie anul 4 î.Hr..

Sfântul Dionisie Exiguul şi era creştină

Pentru a înţelege mai bine expunerea noastră trebuie să spunem că în datarea erei creştine Sfântul Dionisie Exiguul sau Cel Smerit (470- 545) a făcut o eroare de cel puţin 4 ani. În secolele al V-lea – al VI-lea, atunci când acest călugăr din Dobrogea a trăit, precum şi mai înainte de el, numerotarea anilor se făcea în funcţie de anii de domnie ai împăratului roman. Un astfel de exemplu avem la Luca 3, 1: „În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu“. Astfel că, pentru a data Naşterea lui Iisus, Dionisie a aproximat anul morţii lui Irod cu anul de domnie al împăratului Octavian Augustus, care conducea Imperiul Roman. Dionisie a omis însă cel puţin 4 ani din domnia lui Augustus, timp în care acesta a domnit cu titlul de Octavian. Din cauza aceasta moartea lui Irod a fost greşit calculată cu 4 ani în plus, de aici deducând că Naşterea lui Hristos a avut loc mai devreme de anul 1 pe care Dionisie l-a stabilit ca anul erei creştine sau al Naşterii Domnului. Dacă avem în vedere informaţiile de la Matei şi Luca, cele spuse de istoricul Iosif Flaviu referitoare la sfârşitul vieţii lui Irod, precum şi datele oferite de astronomia modernă, putem spune că Naşterea lui Iisus a avut loc în iarna dintre anii 5 şi 4 înainte de era creştină, înainte de moartea lui Irod. Însă, unii istorici împing Naşterea Domnului spre anii 7-6 înaintea erei creştine, pe baza informaţiilor oferite de astronomia modernă. Cercetarea mişcărilor astrelor şi corpurilor cereşti a confirmat că în preajma Naşterii Domnului au avut loc fenomene pe cer care ar fi putut semăna cu naşterea unei noi stele.

Acest fenomen special a fost conjuncţia dintre planetele Jupiter şi Saturn. Conjuncţia este momentul apropierii maxime, ca poziţie aparentă, a două corpuri cereşti văzute de pe un al treilea (în general ). Această conjuncţie a avut loc de patru ori: mai, anul 7 î.Hr.; septembrie, 7 î.Hr.; decembrie, 7 î.Hr.; februarie, 6 î.Hr. Ultima conjuncţie, din februarie, anul 6 înaintea erei creştine, a fost deosebit de strălucitoare pentru că în această conjuncţie a intrat şi planeta Marte. Precizările aduse de astrologi, coroborate cu informaţia că Hristos S-a născut înainte de moartea lui Irod, plasează Naşterea lui Hristos între anii 7 şi 4 î.e.n. Dar se deschide o altă problemă. Dacă Naşterea lui Iisus a avut loc în anul 7, atunci începutul propovăduirii sale nu corespunde informaţiei de la Luca, care spunea că avea 30 de ani atunci când a început propovăduirea Evangheliei: „Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască)“ (Luca 3, 23).

Steaua prefaţează Naşterea Domnului în Betleem

Evangheliştii Luca şi Matei ne arată că Naşterea lui Iisus a avut loc mult mai aproape de moartea lui Irod din anul 4 î.e.n. Prima apariţie a stelei a fost cu doi ani şi zece luni înainte de moartea lui Irod (mai 7 – martie 4). Semnificaţia acestui răstimp de doi ani ne este dovedită în alt episod din Sfânta Scriptură, despre care vom vorbi mai încolo. Luca ne arată că Naşterea lui Iisus nu a avut loc în anul 7-6, când a apărut steaua, pentru că el spune că propovăduirea lui Ioan Botezătorul a început în anul al 15-lea de domnie al Cezarului Tiberiu (anii 27-28) (cf. Luca 3, 1-3). Aflăm însă că în timpul activităţii sale L-a botezat pe Iisus Hristos,  despre care Luca spune că avea în jur de 30 de ani: „Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască)“ (Luca 3, 23). Această expresie poate să nu arate vârsta exactă a lui Iisus. Ar fi putut să aibă 31, 32 sau 33. Dacă calculăm 32 de ani vârsta Mântuitorului la începutul propovăduirii, şi plecăm din anul 15 al domniei lui Tiberiu, ajungem în anul 5-4 î.e.n. ca an de naştere al Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă însă plasăm anul 7 î.e.n. ca dată a Naşterii, atunci Hristos ar fi avut 35 sau mai mult de ani la începutul propovăduirii, fapt care nu corespunde relatării lui Luca, că Hristos era în jur de 30 de ani.

Naşterea a avut loc când magii au ajuns la Ierusalim

Matei nu arată că Naşterea lui Hristos a avut loc odată cu arătarea stelei din anii 7-6, ci odată cu ajungerea magilor la Ierusalim. Este evident că Evanghelistul presupune o perioadă de timp între arătarea stelei şi ajungerea magilor la Ierusalim, când a avut loc şi Naşterea. Prezenţa magilor a stârnit interesul lui Irod cel Mare, care i-a convocat la o întâlnire, consemnată la Matei 2,7: „Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua“. De la ei a aflat ceea ce noi ştim din astronomie, că steaua minunată s-a arătat de patru ori în anii 7-6. Se arată că vizita magilor a avut loc după ultima apariţie a stelei. Dar cât de târziu a avut loc? Bazându-se pe informaţiile magilor despre stea şi descoperind că a fost păcălit de aceştia care nu i-au descoperit locul şi identitatea Pruncului care va deveni regele lui Israel, Irod a ordonat omorârea tuturor copiilor din Betleem şi din vecinătatea oraşului care ar fi putut rivaliza la tronul de împărat: „Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi“ (Matei 2, 16). El a omorât pe toţi copiii de doi ani şi mai jos până la cei nou-născuţi. Această informaţie preţioasă arată durata de timp dintre prima arătare a stelei şi ajungerea magilor la Ierusalim. Uciderea copiilor de doi ani împliniţi, şi nu de 3 ani, sau cei care urmau să împlinească 3 ani, arată că Irod ştia de la magi răstimpul în care S-ar fi putut naşte Hristos, de la prima apariţie a stelei. Iar dacă ştim că Hristos S-a născut când magii au ajuns în Ţara Sfântă, avem confirmată ipoteza că Hristos S-a născut în iarna dintre anii 5-4 î.e.n. Steaua pe care au văzut-o magii, care i-a condus la locul Naşterii din Betleem şi la Pruncul Iisus Hristos, este un semn divin ce a continuat arătările naturale de mai înainte, care i-au făcut pe magi să plece în această călătorie minunată. Varianta minunii este confirmată şi de relatarea evanghelică, care spune că la Naştere cerul s-a luminat, cete de îngeri s-au arătat şi au slăvit pe Dumnezeu vestind venirea lui Mesia în lume. Această minune a fost văzută şi de unii păstori care păzeau oile în apropiere de Betleem.

Citeste mai multe pe http://basilica.ro/sarbatoarea-nasterii-domnului-craciunul-102998.html

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close