Calendar

CALENDAR | Biserica Ortodoxă sărbătorește “Acoperământul Maicii Domnului”

În prima zi a lui octombrie, Biserica Ortodoxă sărbătorește “Acoperământul Maicii Domnului”, un praznic cu adânci semnificații în viața creștinilor. Este un moment în care rugăciunile de ajutor și ocrotire la Maica Domnului fac minuni. Acoperamantul Maicii Domnului îi ține sub protecția lui pe toti creștinii care vor să fie feriți de încercări și de suferințe.

Maica Domnului ne ocrotește

Și în tradițiile populare denumirea coincide, căci, conform obiceiurilor din străbuni, prima zi a lui Brumărel îi este dedicată Sfântului Procoavă. Acesta este vestitorul iernii, cel ce acoperă ogoarele cu zăpadă. Tot despre protecție este vorba și în tradiția religioasă a sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului. Lipovenii și ucrainienii îi spun Pocrova, pentru că, în limba slavă, „pokrov” se traduce prin „acoperământ”. În esență, sărbătoarea are o mare însemnătate, căci se referă la bunătatea și la puterea Sfintei Fecioare. Se spune că, pe vremea împăratului Leon cel Înţelept, la Constantinopol, după o noapte întreagă de priveghere, înspre zorii zilei de duminică, mulțimea de credincioși care se rugau în biserica Vlaherna, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a avut parte de o minune. Sfântul Andrei cel nebun pentru Cristos, împreună cu ucenicul lui, Fericitul Epifanie, au ridicat ochii către cer și au văzut-o în văzduh pe însăși Maica Domnului, care se ruga pentru credincioși, strălucind deasupra tuturor și acoperind mulțimea cu cinstitul ei omofor (șalul sfânt). Sfinți și oști cerești o înconjurau cu smerenie, dintre aceștia remarcându-se Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Cu glasul murmurat, blând și plin de umilință, Sfânta Fecioară I se ruga Bunului Dumnezeu: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău! Și unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta. Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile!”

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page