CALENDAR | Astăzi, Sfântul Nicolae. Tradiții și obiceiuri

Sfântul Nicolae, primul moș generos din luna sărbătorilor și a cadourilor este și unul dintre cei mai iubiți sfinți ai românilor.

Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit şi “Făcătorul de minuni”, patron al Greciei şi al altor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București păstrează mâna dreapta a sfântului Nicolae, dăruită, potrivit documentelor, de Arhiepiscopia din Bari domnitorului Mihai Viteazu.

Sfântul Nicolae. Cei mai mulți creștini care au venit deja să se reculeagă în față raclei știu povestea Sfântului Nicolae, așa cum a fost ea reținută în izvoarele ortodoxe. Nicolae a fost un creștin prigonit și închis pentru credință. Ideea de dărnicie vine din povestea a 3 fete sărmane, care nu se puteau mărită, pentru că nu aveau zestre. Nicolae le-a dat 3 pungi cu galbeni, ca să nu cadă în păcatul desfrâului.

Sfântul Nicolae. Sunt peste 400 de ani de când Mihai Viteazu ar fi adus de la Bari mâna dreapta a Sfântului Nicolae, la care vin marți pelerinii. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române spun că a fost un dar din partea italienilor, pentru luptele duse de domnitorul nostru. Lucrările de renovare a Bisericii Sf. Gheorghe Nou au scos la iveală un document lăsat în 1599 chiar de Mihai Viteazu. O inscripție cu litere chirilice, pusă lângă casetă de aur în care au fost ferecate moaștele. Pelerinajul la relicvă Sfântului Nicolae continuă până joi după amiază.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Pătară din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

Sfântul Nicolae, mare apărător al ortodoxiei

Sfântul Nicolae. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultători

Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptura care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Sfântul Nicolae, protectorul celor săraci

Sfântul Nicolae a ştiut că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. De numele sfântului sunt legate mai multe poveşti creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ.

Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Sfântul Nicolae, în tradiţia românească

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoada a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

Minunile săvârşite de Sfântul Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales că ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sfântul a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastra trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze”, a explicat părintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Romană.

Sfântul Nicolae a salvat de la moarte trei bărbaţi condamnaţi pe nedrept

Istoria vieţii Sfântul Nicolae vorbeşte şi despre o altă minune şi anume că a izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia.

Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit că bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost paraţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte, a adăugat părintele Bogdan.

Menţionat Dante, în “Divina Comedie”

Potrivit preotului, cea mai cunoscută dintre istorisirile legate de Sfântul Nicolae este menţionată şi de Dante Alighieri în “Divina Comedie” – “Purgatoriul”. Apoi, în 1809, Washington Irving (autorul “Povestirilor din cavernă adormită”) a scris despre Sinterklaas în “O istorie a New York-ului”. Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care călătorea pe spatele unui cal, în seara de Sfântul Nicolae.

Părintele Bogdan Teleanu a mai spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântului Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sf. Nicolae şi a Naşterii Domnului.

De Sfântul Nicolae copiii primesc dulciuri în ghetuţe şi brad

Sfântul Nicolae. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copii îi lasa moşului apă şi morcovi pentru calul său.

Sfântul Nicolae. În colindele româneşti, cantate în plină iarnă, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.

Nuieluşele de măr care înfloresc de Sfântul Nicolae, semn că greşelile au fost iertate

Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru că acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare. Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike – victorie, biruinţa şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.

Tradiţii occidentale de Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae.

Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajuta. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter.

În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia.

Sfântul Nicolae. La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri. Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Tags: