CalendarImportant

CALENDAR | Astăzi, Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul României

Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Apostol Andrei in fiecare an pe 30 noiembrie. Acesta este considerat si ocrotitorul Romaniei.

Andrei s-a nascut la Betsaida, un mic orasel de pe malul lacului Ghenizaret. Fiu al lui Iona, care se tragea din Galileea si frate al lui Petru, printre primii ucenici ai Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Inainte de a sluji pentru a propovadui cuvantul Domnului si de a deveni Apostol, Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. La o zi distanta dupa Botezul Domnului in Iordan il vede pe Ioan cum arata cu degetul spre Hristos si zice „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii”.

Astfel, il convinge si pe Petru sa ii ofere toata dragostea lui Hristos. Din acest motiv Sfantului Andrei i se mai spune „cel dintai chemat al Domnului”.

Alaturi de ceilalti Apostoli, il urmeaza si insoteste pe Mantuitor pe drumurile Tarii Sfinte, bucurandu-se de toate cunostintele si de iubirea nemarginita a Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Asista si la foarte multe minuni pe care Hristos le-a facut atat timp cat El a fost in forma trupeasca pe Pamant. S-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, cel datator de viata. De asemenea, Andrei a vazut si Patimile Domnului, plangand nespus de mult la moartea Mantuitorului. Totusi, credinta sa a ramas de neclintit iar Domnul nostru i se arata atat lui cat si celorlalti apostoli in ziua Invierii.

Conform scrierilor bisericesti, Andrei merge in Bizantia, Tracia, Macedonia si Bitinia si toate tinuturile de langa Marea Neagra, de la Dunare si Scitia si pana in Crimeia sa propovaduiasca cuvantul si iubirea Domnului nostru. Zaboveste multa vreme in fiecare locas pentru a ii invata pe toti oamenii despre credinta cea dreapta si despre iubirea lui Hristos. Paganii incearca sa il alunge insa Andrei biruie toate impotrivirile cu ajutorul Mielului lui Dumnezeu.

Dupa ce se sfarsesc pelerinajele sale in toate aceste tinuturi se intoarce la Bizantia unde il hironeste ca si episcop pe Stahie. Andrei sfarseste ca si mucenic, fiind rastignit langa Corint, la Patras, unde este asezat cu capul in jos pe o cruce in forma de X. Aceasta cruce avea sa devina cunoscuta drept „Crucea Sfantului Andrei”.

In Romania, Sfantul Apostol Andrei este cunoscut drept ocrotitorul tarii deoarece a propovaduit Evanghelia si cuvantul Domnului pe aceste meleaguri. Drept dovada avem toponimele din zona Dobrogei precum Pestera Sfantului Andrei, Paraiasul Sfantului Andrei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page