CALENDAR | Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei

Acești sfinți au trăit în timpul împăratului Liciniu (308-321). În acea perioadă, creştinii erau prinşi şi omorâţi, dar numărul lor, în loc să scadă, creştea fără încetare. Credinţa în Hristos luminase, în acel oraş, şi cugetele căpeteniilor, între care se aflau: Leontie, Mavrichie, Daniil şi Antonie. Aceştia, fără vreo teamă, îşi arătau credinţa lor în Hristos Cel înviat din morţi. Pentru aceasta au îndurat chinuri pe care numai o minte rătăcită le putea născoci şi, împreună cu ei, au pătimit şi alţi 41 de creştini. Toţi cei 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei şi-au sfârşit viaţa pământească prin foc, în anul 319.

 

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close