ImportantInfractional

Braconieri amendați de jandarmii botoșăneni – FOTO

21000 de lei reprezintă valoarea totală a celor cinci amenzi contravenționale aplicate ieri de jandarmi pentru nerespectarea legislației în vigoare privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic. Acțiunile de control s-au desfășurat în cooperare cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani pe mai multe fonduri de vânătoare, sancțiunile fiind aplicate pentru vânătoarea cu ogari. Conform prevederilor Legii nr.407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional, iar exercitarea vânătorii se face doar în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv. În conformitate cu prevederile aceleași legi, accesul în fondurile cinegetice cu lațuri, ogari sau metiși de ogari este interzis și constituie contravenție, fiind sancționat cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Share This Article:

close

error: Alert: Content is protected !!