LocalSanatate

Botoșaniul are nevoie de o o rețea reală de intervenție care să salveze vieți– nu doar de echipamente, ci de acces, informare și instruire

COMUNICAT DE PRESĂ

Botoșaniul are nevoie de o o rețea reală de intervenție care să salveze vieți– nu doar de echipamente, ci de acces, informare și instruire

PNL – Organizația Municipală Botoșani, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Spitalului Mavromati” –Botoșani, lansează proiectul „Botoșani AED – Acces public la defibrilare”, o inițiativă care își propune să răspundă unei nevoi reale și urgente a comunității: intervenția rapidă în cazurile de stop cardio-respirator.

Inițiativa este coordonată la nivel local de Ionela Aiftincă, președinte PNL – Organizația Municipală Botoșani, în parteneriat cu Asociația Mavromati Botoșani, prin dr. Alexandru Carp, președinte, și dr. Carmen Zaboloteanu, vicepreședinte.

Datele medicale sunt clare și nu pot fi ignorate: în cazul unui stop cardio-respirator, șansele de supraviețuire scad cu aproximativ 10% pentru fiecare minut în care nu se intervine prin defibrilare. După 10–12 minute fără intervenție, șansele de supraviețuire devin minime.

În România, rata de supraviețuire în astfel de situații este estimată la doar 1–5%, în timp ce în state care au investit în programe de defibrilare publică – precum Marea Britanie – aceasta a ajuns la aproximativ 25%.

La nivelul municipiului Botoșani, deși au existat inițiative începând cu anul 2022 privind amplasarea unor defibrilatoare automate externe, realitatea este că aceste echipamente nu sunt cunoscute publicului larg, nu există o hartă accesibilă a locațiilor și nu există informații clare privind starea lor de funcționare.

Mai mult, platforma națională www.defibrilare.ro, destinată localizării acestor echipamente, nu indică în prezent nicio locație în municipiul Botoșani.

În aceste condiții, chiar și acolo unde există defibrilatoare, lipsa de transparență, semnalizare și instruire face ca utilitatea lor practică să fie extrem de redusă.

Nu este suficient să existe echipamente. Ele trebuie să fie vizibile, accesibile și utilizabile de către cetățeni.

Proiectul „Botoșani AED – Acces public la defibrilare” vine să corecteze aceste deficiențe și propune:

  • crearea unei rețele publice reale de defibrilare, cu amplasamente clare și semnalizate;
  • realizarea unei hărți publice a defibrilatoarelor din municipiu;
  • instruirea populației în acordarea primului ajutor și utilizarea AED;
  • implicarea comunității prin campania „Adoptă un defibrilator”.

Un element esențial al proiectului îl reprezintă componenta de educație. În colaborare cu Asociația Mavromati Botoșani, formată din medici ai Spitalului Județean de Urgență, vor fi organizate sesiuni de instruire dedicate cetățenilor, pentru ca intervenția în situații critice să fie una rapidă și corectă.

Primele locații vizate sunt unitățile de învățământ și zonele intens circulate, cu extindere ulterioară la nivelul întregului municipiu.

Considerăm că siguranța cetățenilor nu trebuie să rămână la nivel de intenție sau inițiative izolate. Este nevoie de un sistem funcțional, coerent și transparent.

Botoșaniul are nevoie de o comunitate pregătită să salveze vieți.

Pentru că, în astfel de situații, fiecare minut contează.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page