Infractional

Botoșăneanul care a dat foc casei în care locuia fosta iubită a fost reținut de polițiști

Duminică, polițiștii din Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 69 de ani, din comuna Văculești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și nerespectarea ordinului de protecție.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul ca acesta, în data de 31 iulie a. c., în jurul orelor 22:00, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate, deși avea un ordin de protecție care ii interzicea sa se apropie la o distanță mai mica de 300 de metri față de aceasta și ar fi distrus, prin incendiere, acoperișul imobilului în care se afla femeia.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus. Activitățile specifice au fost desfășurate în colaborare cu politiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dorohoi și Serviciului de Investigați Criminale Botoșani.

O femeie din Botoșani a fost salvată de pompieri în ultimul moment dintr-un incendiu cauzat de o mână criminală

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page