Infractionalsocial

Botoșănean prins la volan fără permis și în stare avansată de ebrietate

Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au observat în traficul de pe drumul european 85, un șofer care își conducea haotic autoturismul. Oamenii legii l-au tras pe dreapta și l-au testat cu aparatul etilotest.

Nu mică le-a fost mirarea atunci când aparatul a indicat o alcoolemie de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult decât atât, botoșăneanul de 42 de ani aflat la volan avea și dreptul de a conduce suspendat. Acum, acesta va trebui să răspundă penal în fața legii.

„La data de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au depistat un bărbat, de 42 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea haotic un autoturism, pe Drumul Național 2 E 85, pe direcția de deplasare Mărășești-Adjud. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că acesta avea dreptul de conducere  suspendat. Ulterior a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul cu permis suspendat”, au transmis reprezentanții IPJ, conform JurnaldeVrancea.ro.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page