Local

Botoșănean prins băut la volan după ce a lovit un copac în Darabani. S-a ales cu dosar penal

La data de 23 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au identificat în trafic, pe strada 1 Decembrie din orașul Darabani, un autoturism care prezenta avarii la partea din față, ca urmare a faptului că a lovit unul dintre copacii de pe marginea părții carosabile.

 

Conducătorul auto, care se afla la volan, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Botoșani, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page