Infractional

Botoșănean arestat peventiv pentru trafic de droguri – FOTO

În urmă cu câteva zile., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Botoșani, au efectuat o percheziție domiciliară, în orașul Flămânzi, la locuința unui bărbat, de 20 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că tânărul ar fi comercializat cannabis în orașul Flămânzi, județul Botoșani.

În activitatea de comercializare a drogurilor, ar fi fost implicată și o minoră. Anterior percheziției, la data de 29 august a.c., a fost efectuată o acțiune de prinderea a acestuia, în flagrant delict, în orașul Flămânzi. În urma percheziției, au fost descoperite plante de cannabis, aflate la maturitate, cultivate în grădina locației, fiind ridicate 500 de grame de fragmente vegetale verzi, ustensile pentru dozarea drogurilor (grinder și cântar electronic), 16 grame de cannabis, precum și 3.000 de lei.

La data de 31 august a.c., tânărul a fost reținut, pentru 24 de ore, iar, ulterior, a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page