Bolnavii cu forme uşoare de COVID-19 şi cei asimptomatici, monitorizaţi de medicii de familie.

Medicii de familie vor monitoriza şi asista pacienţii infectaţi cu noul coronavirus care sunt asimptomatici şi care au contractat o formă uşoară a bolii. Asta prevede o ordonanţă de urgenţă adoptată de Guvernul pentru a reduce presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă aflat în prima linie a luptei împotriva COVID-19.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a anunţat vineri că a fost adoptată OUG în ceea ce priveşte tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome uşoare.

“Au fost reglementate procedurile de monitorizare a acestor pacienţi de către medicii de familie astfel încât să fie redusă presiunea pe sistemul sanitar de urgenţă şi în acelaşi timp să fie implicată această zonă de servicii furnizate de medicii de familie în sprijinul pacienţilor şi în vederea efectuării acelor tratamente şi furnizării asistenţei medicale necesare acestor pacienţi”, a precizat Ionel Dancă, într-un briefing la Guvern.

Câţi bani primesc medicii de familie care îngrijesc pacienţii cu COVID-19 asimptomatici şi cu forme uşoare

“Pacienţii infectaţi cu coronavirus asimptomatici vor fi monitorizaţi şi asistaţi medical de către medicii de familie, iar, în această privinţă, medicii de familie vor avea posibilitatea, potrivit acestei OUG, să deconteze acestei prestaţii medicale în sumă de 105 lei pe caz din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Totodată, medicii de familie vor putea elibera certificatele necesare pacienţilor pentru concediile medicale aferente acestei perioade când aceştia se află în carantină sau în izolare”, a menţionat Şeful Cancelariei prim-ministrului.

Ordonanța de urgență va modifica Legea 136 privind carantinarea, care prevede că toate persoanele infectate trebuie să stea în spital 48 de ore. Ministrul Sănătăţii a explicat că persoanele asimptomatice vor fi monitorizate de medicii de familie și de autorități, pentru a respecta perioada de izolare.

Prin această măsură, Guvernul încearcă să reducă numărul de pacienți cu COVID-19 din spitale.

De asemenea, Dancă a afirmat că această ordonanţa de urgenţă a fost adoptată de Guvern, “consultarea tuturor specialiştilor implicaţi în lupta cu epidemia de COVID şi reprezintă o soluţie adaptată la situaţia actuală când vedem o evoluţie care pune la grea încercare sistemul medical şi sanitar românesc”.

“Implicare medicilor de familie este un act esenţial pentru a ajuta la reducerea presiunii pe sistemul medical de urgenţă”, a mai precizat Dancă.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul www.GazetaBT.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Share This Article:

close