CrimeLocal

Bărbat găsit decapitat, în propria curte, la Botoșani

Un bărbat de 54 de ani, tată a doi copii, a fost găsit decapitat, sâmbătă dimineață, într-o comună din județul Botoșani. Descoperirea macabră a fost făcută chiar de către fratele victimei, iar anchetatorii au un cerc de suspecți, însă deocamdată nu a fost făcută nicio arestare.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit de fratele său

Un bărbat care venise să își viziteze fratele, în satul Călărași, județul Botoșani, l-a găsit pe acesta într-o baltă de sânge  în curtea casei sale, cu capul detașat de corp.

Îngrozit, omul a sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat imediat polițiștii și o ambulanță. Victima avea 54 de ani și locuia singură. Din primele cercetări, crima a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.

La fața locului, a ajuns un echipaj al Poliției din Hlipiceni, dar și lucrători din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, criminaliștii și un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

„Nu avem date certe cu privire la identitatea autorului”

Bărbatul locuia singur de ceva timp, iar autorul faptei este încă în libertate. Polițiștii încearcă să identifice criminalul, având deja un cerc de suspecți.

„Cercetările continuă sub coordonarea procurorului desemnat pentru identificarea persoanei suspecte de comiterea faptei”, a declarat comisarul șef de poliție Anca Silion, din cadrul Compartimentului de Analiză și Combatere a Criminalității Botoșani.

„În acest moment nu avem date certe cu privire identitatea autorului”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia.

Bărbatul, tată a doi copii, a fost părăsit de soție, iar în ultimul timp începuse să consume alcool. Din primele verificări, în noaptea crimei bărbatul ar fi petrecut împreună cu mai multe persoane și este posibil să fi izbucnit un conflict cu unul sau mai multe dintre acestea.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani a deschis un dosar penal în acest caz pentru omor calificat.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page