BANCUL ZILEI | Un vânător ajunge la un canton silvic

Un vânător, urmărind un mistreț rănit, s-a afundat în pădure și, fără să-și dea seama, l-a prins noaptea și s-a rătăcit. Bătea vântul și ningea, iar el, disperat, mergea ca să se încălzească, fără să mai știe unde se află.

Într-un târziu vede undeva o lumină și tot mergând către ea, ajunge la un canton silvic. Bate la ușă și apare pădurarul.

– Te-ai rătăcit, spune omul și îl poftește în casă. Este târziu, rămâi aici până dimineață, când îți arăt drumul. Până atunci stai la masă cu mine și cu nevastă-mea, dar avem numai mămăligă cu brânză.

Vânătorul era obosit și flămând, pentru că a mers o zi întreagă fără să mănânce nimic.

După ce mănâncă o vreme, întreabă:

– Pădurarule, pot să mai iau un pic de mămăligă? Uite, mi-a rămas un pic de brânză…

Nu trece mult și întreabă din nou:

– Pădurarule, pot să mai iau un pic de brânză? Uite, că mi-a mai rămas mămăligă…

După ce acestea se repetă de mai multe ori, adorm toți în singura cameră unde era cald, pădurarul cu nevasta, o femeie arătoasă, în pat, iar vânătorul pe o saltea întinsă pe jos. După miezul nopții vuietul vântului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Pădurarul sare din pat ca ars, se îmbracă pe întuneric răsturnând câteva scaune și cât ai clipi dispare în noapte. În urma lui a rămas liniște.

Dupa un timp, vânătorul întreabă în întuneric:

– Oare stă mult? –

Stă mult, ii răspunde femeia în șoaptă.

– Oare nu mă prinde, dacă…? întreabă din nou vânătorul.

– Nu te prinde măi omule, că până iese el în calea lupilor, la capătul pârâului, poate să treacă toată noaptea.

– Zici că nu mă prinde, dacă…

– Nu te prinde, fii sigur. Hai, curaj!

– Atunci, spune vânătorul, mă duc să mai iau un pic de mămăligă cu brânză…