
Astăzi, 2 iulie 2026, s-a desfășurat proba E.d) din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026 – proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au susținut examenul la una dintre disciplinele: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie sau Psihologie.
La nivelul județului Botoșani au fost înscriși 2.420 de candidați. Dintre aceștia, 46 nu s-au prezentat la examen.
De asemenea, doi candidați au fost eliminați din sala de examen pentru tentativă de fraudă, în conformitate cu regulamentul de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat.
Probele scrise ale examenului continuă conform calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării, iar rezultatele vor fi afișate la termenul prevăzut în calendarul oficial.



