Judet

Avertizare meteo de ultimă oră: Cod Roșu în mai multe localități din Botoșani

Meteorologii au emis o nouă avertizare nowcasting tip cod roșu valabilă astăzi, între orele 21:30 – 22:30, pentru o parte din județul Botoșani.

Localitățile vizate sunt: Ungureni, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Avrămeni, Gorbănești,
Manoleasa, Vlăsinești, Dângeni, Stăuceni, Unțeni,
Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Blândești, Hănești, Săveni și Ripiceni.

Sunt prognozate: grindină de mari dimensiuni (>4 cm), vijelie puternică (70…90 km/h), averse torențiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice.

În zonele vizate a fost transmis mesaj RO-ALERT.

Evoluţia fenomenelor meteorologice prognozate este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional al ISU Botoșani.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni în cel mai scurt timp în sprijinul cetățenilor.

‼ RECOMANDĂRI

▪închideți ferestrele locuinței;
▪evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate;
▪evitați atingerea stâlpilor sau a firelor căzute la pământ;
▪în cazul unei situații de urgență, sunați la numărul unic 112.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page