Educatie

Au fost publicate rezultatele candidaților de la examenul de Titularizare. Două note de 10 la Botoșani

Rezultatele obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 (înainte de înregistrarea contestațiilor) au fost publicate astăzi, 27 iulie, ora 10:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.

  • Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47% (în scădere, față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).
  • Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).
  • Din promoția curentă 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).
  • 130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.
  • La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.
  • În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.

Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 28 iulie, până la ora 12:00. Contestaţiile pot fi transmise si prin e-mail, după afişarea rezultatelor, până în data de 28 iulie, ora 12:00. Rezultatele finale se afișează în data de 3 august la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

Detalii AICI!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page