EvenimentIncendiu

Locuință afectată de un incendiu la Cristești! Atenție la coșurile de fum neprotejate termic față de materialele combustibile! – FOTO

Casa unui localnic din comuna Cristești a fost afectată de un incendiu generat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Proprietarul a supraîncălzit soba în ultimele ore. Căldura radiată de coșul de fum a aprins materialele combustibile din care este construit acoperișul casei ( bârne, astereala, grinzi). Puțin înainte de ora 12.00 a observat fum în podul casei și a solicitat ajutor de la pompieri. La fata locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala cu apa și spuma, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești, cu o autospeciala cu apa și spuma. Primii care au ajuns la fata locului au fost pompierii voluntari. Incendiul a fost stins în limitele găsite de salvatori. Totodată, a fost înlăturat pericolul de explozie din casa fiind scoasă o butelie. Flăcările au distrus aproximativ 15 mp din acoperiș.

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care ar putea să apară la exploatarea sobelor şi a coşurilor de fum, vă reamintim câteva măsuri de prevenire:

– verificați sobele, canalele şi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;

– nu supraîncălziţi sobele;

– montați pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 m;

– nu introduceți în sobe lemne cu lungimea mai mare decât focarul și nu lăsați uşa de la focar deschisă;

– nu aprindeți focul cu benzină;

– stingeți focul dacă părăsiţi locuința sau înainte de a adormi.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page