Calendar

Astăzi, Sfântul Ilie. Tradiţii și superstiții

Pe 20 iulie, creştin-ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie, unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendarul creştin-ortodox. Sfântul Ilie este cunoscut şi ca “Sfântul care aduce ploaia“. Şi de acest sfânt creştin-ortodocşii au legat o sumedenie de tradiţii şi obiceiuri. Află, din materialul următor, care este însemnătatea acestora.

Sfântul Ilie era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. De aici avem şi numele prorocului – Ilie Tesviteanul.

Potrivit tradiţiei, Sovac, tatăl lui Ilie, a văzut oameni îmbrăcaţi în veşminte albe care îl înveleau pe Ilieîn haine de foc şi îi dădeau să mănânce o flacără. Preoţii templului din Ierusalim au interpretat vedenia astfel: Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică.

Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Şi-a desfăşurat activitatea în regatul Israel din Samaria.

Regele Ahab, la îndemnul soţiei sale, introduce în regatul israelitean cultul zeului Baal. La porunca lui Dumnezeu, Sfântul Ilie ajunge la curtea regelui Ahab şi îi vesteşte acestuia că Dumnezeu va pedepsi poporul prin secetă. Cerurile vor fi închise timp de trei ani şi jumătate.

Sfântul Ilie se ascunde de furia lui Ahab la pârâul Cherit, unde va fi hrănit de un corb, apoi la văduva din Sarepta Sidonului. În casa acestei văduve, prorocul Ilie va face minuni: îl va învia pe fiul acesteia şi îi va înmulţi făina şi uleiul, scrie crestinortodox.ro.

Spre sfârşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă.

Sfântul Ilie, Înaintemergător al Mântuitorului

Din cartea a IV Regi, capitolul doi, aflăm că prorocul Ilie, după ce a lăsat ca urmaş pe Elisei, a fost luat de un car de foc şi înălţat la cer, fără a trece prin moarte. O parte din comentatorii acestui text susţin că Ilie a fost luat cu trupul la cer ca răspuns la modul în care el a vieţuit. Alţii afirmă că scopul pentru care Ilie a fost ridicat cu trupul la cer este acela că el va reveni la sfârşitul lumii, ca un al doilea Înaintemergător al Mântuitorului, pentru a vesti a doua venire a lui Hristos spre a judeca neamul omenesc.

Sfântul Ilie. Unde s-a înălţat Sfântul Ilie?

Sfântul Ioan Gură de Aur susţine că Sfântul Ilie a fost îmbrăcat de Dumnezeu în haina îngerească. Iar Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă: “Dumnezeu a arătat din vechime maririle minunilor şi semnelor şi s-a folosit de modul înnoirii, mutând spre alt chip de viaţă decât cel în trupul supus stricăciunii pe fericiţii Ilie şi Enoh, nu prin prefacerea firii, ci prin schimbarea conducerii şi îndrumării ei”. Aceste afirmaţii ne-ar face să vorbim de prezenţa sa în lumea îngerilor.
După trecerea la cele veşnice, Sfântul Ilie a început să fie cunoscut ca cel care a salvat poporul Irsael de la piere şi a ajuns să fie cinstit.

Potrivit crestinortodox.ro, în Liturghier, la slujba care se oficiază la vreme de secetă, apare o cerere în care este redată mijlocirea Sfântului Ilie pentru ploi: “Pentru ca rugăciunile noastre să fie bine primite şi precum pe Ilie, oarecând, aşa să ne audă şi pe noi şi să ne miluiască cu ploaie şi cu buna întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm.”

Se spune că Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăzneşte dracii cu biciul său de foc. Aşa îi pedepseşte pe cei care i-au făcut rău. Acesta îi caută pe dracii care se ascund în casele oamenilor sau în trupul animalelor.

Ce trebuie să facă fetele nemăritate în ajun de Sfântul Ilie

În ajunul zilei de Sfântul Ilie, fetele nemăritate obişnuiau să se ducă noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă. Acolo, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cânepă, apoi se îmbrăcau, se întorceau acasă şi se culcau. Dacă le apărea în vis cnepa verde, însemna că se vor mărita cu un bărbat tânăr şi frumos. Dacă visau cânepa uscată, aveau să ia de bărbat un om mai în vârstă.

Tradiţii de Sfântul Ilie. Ziua în care plantele de leac au puteri sporite

Sfântul Ilie. De Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, mai ales busuiocul. Plantele se aşază la uscat în podul caselor, sub streaşină sau în cămară.

Busuiocul este dus la biserică pentru a fi sfinţit. Adus acasă, busuiocul se pune pe foc, iar cenuşa este folosită atunci când copiii fac bube la gură.

Tot în ziua de Sfântul Ilie se strânge mierea din stupi, iar fagurii se împart celor nevoiaşi.

Ce nu ai voie să faci de nicio formă de Sfântul Ilie

Pe vreme de furtună, este interzis să te adăposteşti sub lemn de carpen, deoarece diavolii se ascund în el. Pe o astfel de vreme, se spune că nu trebuie să deschizi geamurile şi uşile casei, ca să nu-şi găsească adăpost înăuntru diavolii care fug de Sfântul.

Pentru sănătate, oamenii mănâncă în multe zone fructe proaspete. Merele se duc la biserică, abia apoi se consumă. Potrivit credinţelor, cine mănâncă mere înainte să le ducă la biserică va avea parte numai de mere pe lumea cealaltă.

O altă tradiţie spune că, dacă tună de Sfântul Ilie, alunele seacă, iar fructele fac viermi.

Nici câmpul nu se lucrează de Sfântul Ilie, de teama trăznetelor şi a grindinei. De asemenea, gospodinele nu spală, nu torc şi nu se coase. Nu se lucrează câmpul de Sfantul Ilie, de teama traznetelor si a grindinei. De asemenea, nu se coase si nu se spala.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page