CalendarImportant

Astăzi, Sfânta Parascheva. Tradiții și obiceiuri

Anual, pe 14 octombrie, creştinii prăznuiesc sărbătoarea Sfintei Parascheva. An de an, la racla cu moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi veneau pelerini din toate colţurile ţării pentru a se ruga pentru rezolvarea necazurilor cu care se confruntau sau doar pentru a-i mulţumi pentru ajutorul pe care l-au primit, de-a lungul timpului de la aceasta. În 2020, însă, pelerinajul nu s-a mai organizat din pricina epidemiei de coronavirus. Aca oricărei mari sărbători a creştinătăţii, şi acestei sărbători îi sunt specifice o serie de tradiţii şi obiceiuri.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Parascheva. Sfânta stăpâneşte lumea femeilor

In credinta populara, Sfanta Parascheva este numita “Vinerea Mare de Toamna” sau “Vinerea celor 12 vineri”, scrie crestinortodox.ro. Onomasticul grec “paraskevi” inseamna “a cincea zi a saptamanii, vineri”.

“Vinerea Mare de Toamna” se celebreaza in miez de toamna, cand desfrunzirea arborilor si “incaruntirea” campurilor, de brumele timpurii, anuntau “imbatranirea timpului” si incheierea ciclului calendaristic” (dr. Maria Bocse, specialist in etnologie).

In cinstea Sfintei Parascheva, crestinii tineau 12 vineri legate de anumite praznice si sfinti (din prima saptamana a Postului Mare, dinaintea Bunei-Vestiri, din Saptamana Mare, dinaintea Inaltarii, dinaintea zilei Sfintei Treimi, dinaintea sarbatorii nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, dinaintea sarbatorii Sfantului Ilie, dinaintea Adormirii Maicii Domnului, dinaintea Sfintilor Arhangheli, dinaintea Sfintilor Cosma si Damian, dinaintea Nasterii Domnului, dinaintea Botezului Domnului).

In traditia populara, “Sfanta Vineri” este cea care stapaneste lumea femeilor si a indeletnicirilor acestora. In aceasta zi era interzisa munca la camp, spalatul rufelor, cusutul, torsul si tesutul.

Ziua Sfintei Parascheva este si zi de pomenire a celor trecuti in “Lumea Neintoarcerii”. Cu aceasta ocazie se dau de pomana paine din graul nou si must.

Sfânta Cuvioasă, o bătrână care veghează la sănătatea oamenilor

Credintele si legendele populare o infatiseaza pe Sfanta Parascheva sub chipul unei batrane care vegheaza pentru sanatatea oamenilor si fertilitatea pamantului. Apare sub chipul batranei deoarece, ca personificare a zilei, ea este cea mai batrana dintre surorile ei. Sfanta Cuvioasa Parascheva mijloceste catre Domnul pentru toti crestinii, ocroteste si izbaveste de boli, de spaima si de pagube, risipeste furtunile, aduce mana roditoare si belsug.

Sfanta Cuvioasa Parascheva este cinstita ca fiind aducatoare de ploi manoase, imbelsugatoare de roade bune, veselitoarea plugarilor. Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei aparea adesea langa rauri sau fantani, iar apa respectiva devenea tamaduitoare. Din acest motiv exista obiceiul in unele locuri sa se aseze icoana Sfintei Parascheva langa fantani si izvoare.

Sfanta Cuvioasa Parascheva daruieste ajutor, prin rugaciunile ei, tinerilor si batranilor, fecioarelor si mamelor, bolnavilor si saracilor. Anumite rugaciuni inchinate ei erau scrise pe mici pergamente si purtate la gat, ca aparatoare de boli. In cazul durerilor de cap acestea se legau la frunte.

Sarbatoarea inchinata Sfintei Parascheva concentra numeroase practici de pronosticare meteorologica. Taranii cunosteau cum va fi iarna, in functie de modul in care dormeau oile in ziua praznuirii ei: daca dormeau unite, era semn ca iarna va fi grea, iar daca dormeau rasletite, era chipul unei ierni blande.

Boli vindecate la racla cu moaştele „mult folositoare“

Sărbătoarea din 14 octombrie are o însemnătate cu totul aparte pentru români, sute de mii de credincioşi venind să se închine la racla celei pe care o ştiu „mult folositoare“, potrivit ziarulunirea.ro. Cei care ajung la „Cuvioasa“, o roagă pentru soluţionarea problemelor de zi cu zi, îi cer alinare pentru necazurile care s-au năpustit asupra lor, sănătate, spor în casă şi bucurii. Iar Sfânta îl ascultă pe fiecare în parte şi nu întârzie să le vină în ajutor celor ce îşi pun speranţa în puterea ei şi o roagă cu credinţă. Minunile Cuvioasei sunt nenumărate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor care le-au primit, dar multe au rămas în taina celor care le-au trăit.

Sfânta Parascheva de la Iași se bucură la noi în țară de un cult deosebit și este extrem de apreciată de credincioși pentru minunile sale. În zilele de sărbătoare, în zilele de post și în fiecare vineri, considerată ziua Cuvioasei Parascheva, credincioșii se adună la racla Sfintei, aducând flori, daruri și îmbrăcăminte. Sfânta Parascheva vindecă şchiopi, surzi, ciungi, ologi şi tot felul de boli, chiar şi cele mortale. Prin simpla atingerem a raclei, toată neputinţa este vindecată.

Rugăciune către Sfânta Parascheva pentru sănătate

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim. Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slavim preasfânt numele Tău în veci. Amin.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page