Important

Aproape 4.000 de poliţişti de frontieră vor asigura paza în minivacanța de 1 Decembrie

Peste 3.800 de poliţişti de frontieră vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontieră, în perioada 28 noiembrie-1 decembrie a.c., anunță Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră din Iași.

Având în vederea că ne aflăm în perioada zilelor libere cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României, precum şi într-o situaţie specială în contextul prevenirii răspândirii infecţiei cu Sars-Cov-2, la nivelul Poliției de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat. Polițiștii de frontieră acționează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţa publică în zona de competenţă.

În acest sens, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră, au fost dispuse următoarele măsuri:
– asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea măsurilor legale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere;
– peste 3.800 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.
– suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv creşterea numărului arterelor de control din punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, dacă situaţia o impune, până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct.

În vederea fluidizării traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Română menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor masuri comune.

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional, care sunt operaţionale şi funcţionează în regim permanent, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page