Meteo

ANM anunță o toamnă friguroasă – Prognoza pentru primele săptămâni de școală

Temperaturile vor înregistra o creștere până pe 20 septembrie, după care vremea se va răci brusc. După 27 septembrie, temperaturile vor fi normale, apoi vine o nouă răcire, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie pe patru săptămâni.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, prognoza pe următoarele patru săptămâni, notează Mediafax.

Săptămâna 13 – 20 septembrie

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar și ușor deficitar în cele sud-vestice și sud-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 20 – 27 septembrie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai pronunțată în cele nord-estice. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 27 septembrie – 4 octombrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va avea o tendință spre deficit, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 4 – 11 octombrie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile.Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă se vor situa în limitele climatologice ale intervalului, la nivelul întregii țări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page