Meteo

ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Revine cupola de cădură peste România

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 23 iunie – 6 iulie. Specialiştii ANM anunţă vreme cãlduroasã în majoritatea zonelor ţãrii, cu disconfort termic în creştere. Spre weekend, temperaturile se mai domolesc.

ANM a emis luni, 23 iunie 2025, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

“Vremea va deveni cãlduroasã în majoritatea zonelor ţãrii, cu disconfort termic în creştere. Va fi caniculă în Banat, Oltenia, Muntenia, partea continentalã a Dobrogei, cea mai mare parte a Crişanei, local în Transilvania, în sudul Moldovei, zone în care şi disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge sau va depãşi pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil şi doar izolat, dupã-amiaza îndeosebi în zonele de munte, iar noaptea în regiunile nord-vestice, vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 30 şi 40 de grade, iar cele minime între 9…10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 24…25 de grade în Dealurile de Vest. Spre weekend, valorile termice vor fi în scădere și un nou val de ploi și vijelii va traversa țara de la vest spre est”, spun specialiștii de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Vremea în Moldova

Până în data de 27 iunie, valorile termice diurne vor crește semnificativ, vremea va fi călduroasă, caniculară în sudul regiunii, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce va ajunge la 33 de grade. Media valorilor nocturne va fi în creștere de la 14…15 grade, până la 17 grade. La finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 26 de grade și ale minimelor de 14 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi din nou, media valorilor diurne va ajunge la 31 de grade, iar a celor nocturne la 16 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie și la finalul intervalului.

Vremea în Banat

Până în data de 26 iunie, valorile termice vor crește semnificativ, va fi caniculă, iar media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 38 de grade. Media valorilor nocturne va fi în creștere de la 13…14 grade, până la 19 grade. La finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 29 de grade și ale minimelor de 16 grade. În a doua săptămână, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 32 și 35 de grade, iar a celor nocturne se va apropia de 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie.

Prognoza meteo în Crișana

În primele zile din interval, valorile termice vor crește semnificativ, va fi caniculă, iar media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 36 de grade. Media minimelor va fi în creștere de la 13…14 grade, până la 18…19 grade. Ulterior, la finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 28 de grade și ale minimelor de 15 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 31 și 34 de grade, iar a celor nocturne se va apropia de 17 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie.

Vremea în Transilvania

Până în data de 26 iunie, valorile termice diurne vor crește semnificativ, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce va ajunge la 34 de grade. Media valorilor nocturne va fi în creștere de la 11…12 grade, până la 16 grade. La finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 26 de grade și ale minimelor de 12 grade.

În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va avea variații între 28 și 32 de grade, iar a celor nocturne între 12 și 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie și la finalul intervalului de anticipație.

Prognoza meteo în Maramureș

În primele zile din interval, valorile termice vor crește semnificativ, vremea va fi călduroasă, iar media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 33 de grade. Media minimelor va fi în creștere de la 12…13 grade, până la 16 grade. Ulterior, la finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 26 de grade și ale minimelor de 13 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 30 și 32 de grade, iar a celor nocturne între 13 și 15 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie.

 

Prognoza meteo în Dobrogea

Până spre finalul primei săptămâni, valorile termice diurne vor crește semnificativ, vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu o medie regională a temperaturilor maxime ce va oscila între 32 și 34 de grade. Media valorilor nocturne va fi în creștere de la 16…17 grade, până la 20 de grade. După data de 27 iunie, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 29…30 de grade și ale minimelor de 17 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi ușor, media valorilor diurne va ajunge la 31 de grade, iar a celor nocturne la 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie.

Vremea în Muntenia

Până în data de 27 iunie, valorile termice diurne vor crește semnificativ, va fi caniculă, iar media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 37…38 de grade. Media valorilor nocturne va fi în creștere de la 14…15 grade, până la 19 grade. La finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 29…30 de grade și ale minimelor de 16 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi din nou, media valorilor diurne va ajunge în jurul a 34 de grade, dar a celor nocturne va avea ușoare variații tot în jurul a 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie și la finalul intervalului.

Prognoza meteo în Oltenia

În primele zile din interval, valorile termice vor crește semnificativ, va fi caniculă, iar media regională a temperaturilor maxime va ajunge la 36 de grade. Media minimelor va fi în creștere de la 13…14 grade, până la 18…19 grade. Ulterior, la finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 28 de grade și ale minimelor de 15 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 31 și 34 de grade, iar a celor nocturne se va apropia de 17 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie.

Vremea la munte

În primele zile din interval, valorile termice vor crește semnificativ până la medii ale temperaturilor maxime în jurul a 25 de grade. Media minimelor va fi în creștere de la 9…10 grade, până la 14…15 grade. Ulterior, la finalul primei săptămâni, temperatura aerului va fi în scădere până la medii ale maximelor de 17 grade și ale minimelor de 10 grade. În a doua jumătate a intervalului, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va urca spre 22 de grade, iar a celor nocturne spre 12 grade.

Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în zilele de 28 și 29 iunie și la finalul intervalului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page