ECONOMIC

Angajații prefecturii nu vor mai primi spor COVID

Președintele Partidului Liberal Național a declarat în cadrul unei conferințe de presă faptul că angajații din Prefecturi nu vor mai primi spor COVID odată cu adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021.

Angajații prefecturilor nu vor mai primi spor COVID Ludovic Orban a precizat că există o decizie cu privire la sporul de 30% pentru prefecturi care nu va mai fi plătit odată cu adoptarea legii bugetului de stat pentru 2021. În mai multe județe din țară, angajații din Prefecturi au beneficiat pe durata pandemiei de un spor de 30% din salariul de bază. Situația a fost întâlnită și la Botoșani. De acest sport nu au beneficiat și prefecții și subprefecții.

Angajații prefecturilor nu vor mai primi spor COVID

”Am discutat să se facă o analiză amplă a tuturor tipurilor de sporuri, dar nu am luat o decizie legată de sporuri deocamdată. Urmează ca pe baza acestei analize să se ia o decizie justă. Există o decizie legată de sporul de 30% care a fost dat prefecturilor şi care nu se va mai plăti odată cu adoptarea legii bugetului de stat”, a afirmat preşedintele PNL.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page