InfractionalLocal

Amenzi usturătoare pentru doi botoșăneni prinși cu câini ogari pe fondurile de vânătoare

Doi botoșăneni vor avea de achitat amenzi însumând 10500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Cei doi au fost depistați de jandarmi pe fondurile de vânătoare Dângeni și Brăești cu câini ogari, faptă de natură contravențională care poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 3000 și 6000 de lei.

De asemenea, unul dintre bărbați a fost amendat și pentru că avea la stână 15 câini, din care doar unul era legat, în condițiile în care numărul admis de lege pentru însoțirea turmelor este de maxim trei câini în zona de câmpie, patru în zona de deal și șase în zona de munte, dacă turma nu are mai mult de 300 de animale.

Paza stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini doar dacă aceștia sunt ținuți în țarcuri special amenajate în acest scop.

În cadrul acestor misiuni, jandarmii au cooperat cu reprezentanții Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page