Local

Amenzi de aproape 50.000 de lei aplicate în acest weekend de jandarmi

În acest sfârșit de săptămână, în urma misiunilor de ordine publică executate, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au aplicat 84 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 47000 de lei.

Sancțiunile au vizat, în principal, faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și nerespectarea prevederilor legislației privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun sau alertarea nejustificată a autorităților prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Jandarmii botoșăneni au desfășurat în aceste zile atât acțiuni punctuale specifice, în municipiul Dorohoi și localitățile Ibănești, Dersca si Șendriceni, pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, cât și misiuni în cooperare cu lucrători din cadrul mai multor secții de poliție rurală, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani și Ocolului Silvic ,,Mihai Eminescu”.

Nu în ultimul rând, jandarmii au intervenit în mod operativ la 24 de solicitări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în cadrul echipajelor mixte polițist-jandarm, fiind luate măsurile necesare potrivit competențelor legale pentru soluționarea sesizărilor primite de la cetățeni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page