Local

Amenzi de 26.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid

În perioada 09-11 ianuarie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza județului, au fost organizate 15 acțiuni punctuale, atât în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 196 locații de interes.

În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat 128 de sancțiuni contravenționale  valoarea totală a acestora fiind de peste 26.500 de lei.

Din totalul sancțiunilor contravenționale 108 au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru este obligatoriu, iar 20 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdincțiilor privind deplasarea.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page