AdministratieLocal

Amenzi de 1,25 milioane de lei după controalele Gărzii de Mediu în 17 localități din Botoșani – FOTO

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani a încheiat, la 26 iunie 2026, o amplă acțiune de inspecție și control desfășurată în perioada 15–26 iunie, vizând modul în care autoritățile locale gestionează deșeurile municipale și respectă măsurile prevăzute în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD).

În cadrul verificărilor au fost efectuate 17 controale în unitățile administrativ-teritoriale Blândești, Copălău, Tudora, Corni, Stăuceni, Sulița, Vorona, Coșula, Vlădeni, Mihai Eminescu, Hănești, Cristești, Flămânzi, Adășeni, Curtești, Bălușeni și Frumușica.

În urma controalelor, inspectorii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 de amenzi, în valoare totală de 1.250.000 de lei, și două avertismente. Totodată, au fost stabilite măsuri cu termene de remediere pentru toate neconformitățile identificate.

Cele mai multe sancțiuni – 17 – au vizat neîndeplinirea, în anul 2025, a obiectivului minim de 55% privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale, în special pentru fluxurile de hârtie, metal, plastic și sticlă. Alte trei sancțiuni au fost aplicate pentru depozitarea sau păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, iar opt au vizat lipsa spațiilor necesare colectării separate a deșeurilor periculoase provenite de la populație.

Reprezentanții Gărzii de Mediu subliniază că respectarea prevederilor Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor este esențială pentru protejarea sănătății publice și a mediului. Instituția avertizează că nerespectarea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor poate afecta interesul public și obiectivele naționale de protecție a mediului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page