Local

Alexia, adolescenta cu ambele brațe replantate, face progrese uimitoare – VIDEO

Alexia, adolescenta din Botoșani care a fost victima unui tragic accident rutier a reușit să cânte la pian cu mâna dreaptă, după ce a trecut printr-o operaţie de replantare a brațelor.

Familia Alexiei a realizat un scurt video în care fata cântă un fragment la pian. În imagini se vede cum Alexia își dă silința să cânte câteva note cu mâna dreaptă.

VIDEO AICI!

”Cel mai frumos cadou primit de 8 Martie, cel mai frumos mărţișor, simbol al reînceperii vieţii! Câtă forţă și dorinţă de viaţă au aceste mânuţe la numai trei luni de la replantarea lor! Puterea și perseverenta Alexiei în lungul drum al recuperării motorii și senzitive îmi întăresc convingerea de a-mi continua misiunea de a salva vieţi și de a încerca să ofer fiecăruia dintre pacienţii mei o șansă la o viaţă cât mai aproape de normal, într-un sistem medical departe de a fi perfect, într-o lume departe de a fi perfectă. Consider că fiecare dintre noi este imaginea fidelă a ceea ce avem în minte și în suflet!”, a spus medicul care a operat-o pe Alexia, Sidonia Susanu.

Tatăl fetei spune că Alexia face progrese şi că dă dovadă de o putere ieşită din comun.

“Minunea înfăptuită de doamna doctor are rezultatele şi progresele normale, deşi de durată, dar sunt progrese, iar ceea ce face dumneaei merită tot efortul şi osteneală şi bineînţeles, cât de mult contează psihicul şi dorinţa copilului pentru reuşita recuperării finale fără de care munca medicilor ar fi în zadar”, a spus tatăl tinerei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page