Sanatate

Alexandru Rafila aruncă bomba despre vaccinul anti-Covid: Există dovezi științifice că nu mai oprește transmiterea

Există dovezi științifice că vaccinul actual anti-Covid nu mai opreste transmiterea, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, în contextul în care numărul infectărilor a crescut din nou în România.

Cazurile de Covid s-au dublat în România, față de ziua precedentă. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.700 de cazuri noi şi 38 de decese, în timp ce cu o zi înainte au fost 5.202 de infectări și 12 decese. Totuși, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că, de fapt, a fost înregistrată o scădere a numărului de cazuri față de săptămâna precedentă.

„Cresterea nu e neașteptată. Am avut săptămâna trecută, marți, peste 12.000 de cazuri, deci săptămâna asta am avut ceva mai puține cazuri față de marțea trecută. Avem o speranță, dublată și de cifre, să considerăm că a încetinit creșterea. Se produce creștere, dar mai lent. O să avem o imagine mai aproape de adevăr la începutul săptămânii viitoare”, a explicat ministrul.

Alexandru Rafila a mai vorbit și despre eficiența vaccinului anti-Covid. „Există dovezi științifice că vaccinul nu oprește transmiterea. Avem obligația să revitalizăm vaccinarea, dar cu un vaccin care își dovedește eficacitatea în stoparea transmisibilității”. Potrivit acestuia, noul vaccin va fi gata „probabil în octombrie” și România îl va cumpăra.

Alexandru Rafila prevestește noile restricții anti-Covid! Ce îi așteaptă pe români din septembrie: „Vom folosi masca în mijloacele de transport în comun”

Revin noi măsuri anti-Covid începând din toamnă. ​Masca este „elementul esențial pentru ținerea sub control a pandemiei”, a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a făcut precizarea că, începând cu luna septembrie, când încep școlile, „vom folosi masca în mijloacele de transport în comun”.

Ministrul Sănătății exclude, însă, posibilitatea ca purtarea măștii să devină obligatorie din septembrie, el arătând că „nu avem pârghia pentru a instaura aceasta obligație. Ea a fost posibilă doar pe perioada stării de alertă”.

Alexandru Rafila a subliniat că eventuala impunere a unei astfel de măsuri „excede cu mult competența Ministerului Sănătății”.

Întrebat dacă din toamnă ne vom confrunta cu un număr mai mare de cazuri, ministrul Sănătății a spus luni că la jumătatea lunii august intrăm în etapa de „stabilizare a numărului de cazuri”.

„Depinde foarte mult dacă în septembrie, când începe școala, folosim masca în mijloacele de transport în comun. Cred că acesta este elementul esențial pentru ținerea sub control a pandemiei”, a spus Alexandru Rafila.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page