International

ALERTĂ emisă de Ministerul Mediului: praful saharian ajunge în România

Ministerul Mediului a anunțat sâmbătă seara că în perioada 6-9 februarie o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană avansează spre sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României.

„Administratia Nationala de Meteorologie RA informează că, în perioada 6 – 9 februarie, circulația aerului, preponderent din sector sudic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sudul, centrul și sud-estul Europei, inclusiv deasupra României”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului, relatează Mediafax.

Potrivit postării, în această perioadă, în țările de la vest și sud-vest de România se semnalează precipitații, astfel încât concentrația particulelor de praf care urmează să ajungă deasupra României va fi redusă.„Depunerile de praf în țara noastră vor putea fi observate în zonele și intervalele cu ploaie, cel mai probabil în noaptea de duminică spre luni (7/8 februarie) în regiunile vestice, nord-vestice și la munte, iar la începutul săptămânii viitoare și în restul țării”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page