Local

Ajutoare de urgență pentru botoșănenii afectați de inundații

Guvernul României a aprobat, în ședința de vineri, 17 septembrie, Hotărârea privind alocarea a 377.213.000 de lei din Fondul de intervenție la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unităţi administrativ-teritoriale din 24 de județe, afectate de calamitățile naturale din luna iunie a acestui an.

Astfel, vor fi repartizate fonduri pentru județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea, în vederea refacerii unor utilități, obiective sociale, apărări de maluri, drumuri județene, poduri/podețe/punți pietonale, străzi/drumuri comunale/drumuri sătești/ulițe.

Sumele alocate au fost stabilite în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului pentru cele 24 de județe, unde au avut loc inundaţii, alunecări  de teren și unde au fost afectate infrastructura hidrotehnică, terasamentele și

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page