Calendar

Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan

Sfinţii Chir şi Ioan au fost torturaţi şi ucişi pentru credinţa lor în Hristos la 31 ianuarie în vremea prigoanelor lui Diocleţian în cetatea Canopos de lângă Alexandria. În timpul vieţii lor cei doi au fost renumiţi pentru dragosta lor pentru oameni şi pentru faptul că vindecau pe cei suferinzi, alungau duhurile cele rele şi aduceau liniştea trupească şi sufletească oamenilor fără a cere nimic în schimb, ba chiar îi şi refuzau pe cei care încercau să le dea ceva. În secolul al V-lea cetatea Manutin era plină de idoli şi de cei care se închinau la ei. Patriarhul Teofil al Alexandriei (385-412) a încercat să îndepărteze slujirea idolească din ace cetate dar fără izbândă pentru că diavolii erau puternici. Urmaşul său în scaunul episcopal a fost Sfântul Chiril (412 – 444) şi lui i-a descoperit Dumnezeu că numai Moaştele Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan pot să distrugă necurăţia idolatră ce domnea peste cetatea Manutin unde demonii îşi făceau de cap pentru că aveau toată puterea. Atunci Sfântul Chiril a strămutat moaştele Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan de la Canopos la Manutin aşezându-le înr-o biserică ridicată şi închinată celor doi sfinţi. Din acea zi, duhurile necurate au fost izgonite din cetate iar biserica a devenit izvor tămăduitor pentru cei ce căutau alinare la suferinţele lor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page