Local

Activități preventive ale forțelor de ordine în acest sfârșit de săptămână – VIDEO

În acest sfârșit de săptămână forțele de ordine continuă seria acțiunilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV 2, precum și a oricăror incidente care pot pune în pericol siguranța cetățenilor.

În acest sens, peste 350 de efective vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat.

Astfel, polițiștii, în echipe mixte cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, pompieri și cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și Inspectortului Teritorial de Muncă, vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități.

Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv și colegi de la alte structuri – investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă.

Vă reamintim că, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, va fi permisă circulația persoanelor,  în intervalul orar 20.00-2.00, pentru participarea la slujbele religioase organizate cu ocazia  Paștelui Catolic.

Purtarea măștii de protecție, în mod corect, astfel încât să acopere nasul și gura, rămâne obligatorie, în toate spațiile publice, inclusiv în lăcașurile de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

Recomandăm ca deplasarea către lăcașurile de cult să se realizeze cu evitarea aglomerărilor.

Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.

Protejarea sănătății cetățenilor este prioritară, iar identificarea și aplicarea măsurilor legale în cazul unor activități care ar putea duce la creșterea numărului de infectări este foarte importantă în această perioadă.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi la datorie poliţiştii rutieri cu 10 autospeciale, dintre care  8 cu aparat radar, fiind folosit și pistolul TruCam.

Vă recomandăm să fiți responsabili și să respectați măsurile impuse de autorități și indicațiile polițiștilor aflați în teren!

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page