Local

Acțiuni ale specialiștilor antidrog în municipiul Botoșani – FOTO

În acest week-end specialiștii antidrog au continuat activitățile preventive pentru creşterea gradului de informare și conştientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanţe interzise și au acționat în sistem integrat, împreună cu polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră și polițiștii locali.

Cu această ocazie, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani împreună cu celelalte structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne au interacționat în special cu tinerii aflați în zonele cu aflux mare de populație în scopul prevenirii victimizării acestora, dar și a conștientizării cu privire la riscurile și consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive.

De asemenea, au fost realizate activități preventive în trafic, ce au constat în informarea, educarea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la efectele și riscurile consumului de alcool și droguri la volan. În acest context, șoferii, pasagerii și ceilalți participanți la trafic au avut ocazia de a testat ,,ochelarii de droguri” ce simulează o gamă largă de efecte care pot fi declanșate de consumul de droguri și ,,ochelarii de alcool” ce simulează o intoxicație puternică cu alcool.

În ceea ce privește activitatea de combatere, polițiștii au intensificat controalele în trafic și testările cu aparatele etilotest și DrugTest, pentru depistarea celor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive și pun în pericol siguranța traficului rutier.

Este cunoscut faptul că principalele efecte, generatoare de evenimente rutiere, ale consumului de alcool și droguri sunt:

  • nivelul de concentrare scade considerabil;
  • câmpul vizual se reduce;
  • se modifică percepția asupra propriei persoane și asupra mediului înconjurător;
  • timpul de reacție se mărește;
  • evaluare greșită a distanțelor;
  • diminuarea preciziei, reflexelor;
  • capacitatea de gândire scade.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page