AlteleImportant

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi  Botoșani – FOTO

Miercuri,  poliţiştii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în stațiile de cale ferată, trenurile de călători și la trecerea la nivel cu calea ferată.

Cu ocazia acțiunii au fost oferite recomandări cetățenilor cu privire la modul în care pot evita să devină victimele infracțiunilor de furt în aceste zone, precum și cu privire la respectarea prevederilor legale aflate în vigoare.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate  șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 1.000 de lei, dintre acestea o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 și trei sancțiuni pentru  abateri la regimul rutier.

 

 

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page