Important

ACCIDENTE | Moartea patronului EDY SPEDITION. Şoferii de TIR arată ce fel de om a fost ALIN POPA

Miercuri, 30 mai, în jurul prânzului, patronul Edy Spedition, Alin Popa,  murea după ce autoturismul său a fost lovit, pe contrasens, de un TIR. La câteva  ore după vestea morţii, siteurile de internet şi forumurile au fost luate cu  asalt de foşti şi actuali angajaţi ai Edy Spedition; de prieteni, dar şi de  oameni care nu-l aveau la inimă pe Alin Popa.
“Deşi nu mai lucrez la Edy  [Spedition] din 2007, trebuie să recunosc că omul acesta ne-a oferit o şansă. Chiar în urmă cu câteva zile, într-o parcare din afara ţării, m-a întrebat un  coleg de unde sunt. I-am răspuns că sunt din Brad. A, de la Edy. Da, de la Edy,  cum ştiu ei. Îmi amintesc când am plecat de la Edy am fost supărat, îl înjuram,  dar acum mă gândesc că mi-a pus pâinea în mână. Omul acesta, ALIN POPA, a scos  oraşul Brad din umbră, a fost mândria noastră, a brădenilor. În aceste clipe  grele nu pot să spun decât CONDOLEANŢE FAMILIEI”, scrie un şofer care se  semnează, simplu, “fost şofer edy”.
“Exact asta mâncai la Edy – pâine, că de altceva n-aveai bani,dar asta nu din cauza lui [Alin Popa]. Eu pe perioada  când am fost angajat, poate de 2 ori l-am văzut, în rest nu am avut tangenţe. În  ultimul timp îşi luase mâna de pe firmă, iar trepăduşii făceau ce voiau, ăsta e  motivul pentru care şoferii o duceau şi o duc rău în continuare”, vine replica  unui alt comentator.

Patronul Edy Spedition, avere fabuloasă din TIR-uri. ALIN  ALEXANDRU POPA a murit în ACCIDENT

În 2008, anul de vârf al Edy Spedition, patronul Alin Popa deţinea un număr  uriaş de camioane: 1.250. Numărul de angajaţi era atunci, şi încă este acum,  uriaş. Edy Spedition are circa 1.500 de angajaţi, la punctele sale de lucru din ţară.
Alţi şoferi care au lucrat la Edy Spedition îl descriu pe patronul  Alin Popa ca pe un tip extrem de atent la detalii. Normele impuse la combustibil  i-au determinat pe mulţi dintre şoferi să plece. Însă cei mai mulţi dintre şoferi arată că a fost o măsură corectă, care a dus la evitarea furtului de  combustibil, “operaţiune” la care recurg numeroşi şoferi de maşini mari din  România.
Dincolo de controversele legate de Alin Popa, cert este că patronul Edy Spedition “este unul dintre puţinii români care au făcut o mare  afacere pornind de la zero”. Istoricul Edy Spedition îi dă dreptate acestui om.  În anii 90, pe când avea 20 de ani, Alin Popa a renunţat la locul de muncă pentru a-şi întemeia afacerea. Aşa a luat naştere Alin Trans, o firmă care a  crescut de la 2-3 camioane la peste 1.000.

Martor al accidentului lui Popa: Eu mergeam cu 100km/h şi abia  l-am văzut când m-a depăşit

Un transportator care se semnează Ioan Avram se întreabă ce se va întâmpla cu  Edy Spedition după moartea patronului Alin Popa. “Ca transportator, vreau să-i  dau un sfat băiatului şi familiei, e foarte greu să duci o asemenea afacere şi  le recomand să rămână la maximum 100 camioane, altfel le va fi foarte greu şi să nu se întâmple cum s-a întâmplat cu Iugesti SRL din Sibiu după moartea lui Tica  Iuga”. Într-adevăr, Iugeşti SRL s-a prăbuşit pur şi simplu după moartea  patronului său, ajungând să aibă datorii foarte mari la stat, moştenitorii  afacerii fiind nevoiţi să apară în tribunale .
Însă afacerea lui Alin  Popa pare că va dăinui. În urmă cu câţiva ani, patronul Edy Spedition a angajat  o echipă de directori cu mare experienţă în multinaţionale, dar şi în  transporturi, echipă care a reuşit să menţină Edy Spedition în topul  transportatorilor din România.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page