AccidentEvenimentLocal

Accident la Botoșani. Trafic rutier blocat din cauza unui camion răsturnat – FOTO

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce camionul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DJ 208C, între Vorona Mare și Joldești. Accidentul rutier s-a produs în această dimineață.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu stingere cu apă și spumă, dar și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD.

Bărbatul era conștient, cooperant și prezenta un traumatism cranio-cerebral, otoragie, plăgi tăiate și escoriații. A fost preluat de echipajul TIM – SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii sunt încă la fața locului. Au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și acționează pentru sablarea părții carosabile, fiind scurgeri de carburant.

Traficul rutier este blocat.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page