AccidentEveniment

Accident grav în Botoșani. Patru persoane au ajuns la spital – FOTO

În urmă cu puțin timp, a avut loc un accident pe raza localității Mihai Eminescu, în care au fost implicate două mașini. Din datele oferite de martorii care au sunat după ajutor, este vorba de trei victime. La fata locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospeciala de descarcerare, una cu apă și spuma si ambulanta SMURD – TIM, dar și doua ambulante SJA. La fața locului au fost găsite patru victiime.

Toate persoanele au fost găsite constiente și au fost preluate de ambulante. Pompierii au intervenit pentru inlaturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

„Pe DN 29 B, un auto care se deplasa dinspre Cucorani înspre Botosani a pierdut controlul asupra directiei de mers și a intrat pe contrasens lovind un alt autoturism care se deplasa regulamentar din sens opus. In urma impactului au rezultat patru victime. Doar unul dintre soferi a fost testat, iar rezultatul a arătat că nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit un dosar pentru vatamare corporala din culpa”, au precizat surse oficiale din cadrul IPJ Botoșani.

La volanul celor două mașini se aflau un bărbat de 41 de ani, respectiv o femeie de 31 de ani. Din primele cercetări făcute de polițiști a reieșit că de vină pentru producerea accidentului a fost șoferița.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page