Sfântul Ilarion cel Nou, egumenul mânăstirii Sfântului Dalmat din Constantinopol este unul dintre Sfinții care prin mărturisirea lor statornică au ținut ortodoxia în vremuri de prigoană. Ilarion cel Nou sau cel Tânăr, numit așa pentru a nu fi confundat cu Sfântul Ilarion – marele ascet palestinian din cel de-al patrulea secol, s-a născut în Constantinopol în anul 775. Tatăl său se numea Petru și lucra la curtea imperială, iar mama era Teodosia. Când Ilarion a împlinit douăzeci de ani a intrat în mânăstirea Kerokepion și ulterior în obștea Mânăstirii Sfântului Dalmat. Ambele mânăstiri erau constantinopolitane. Viața sa îmbunătățită și faptul că avea de la Dumnezeu darul de a se lucra prin rugăciunile sale minuni a determinat pe egumenul mânăstirii să îl hirotonească preot. La moartea starețului său, temându-se că va fi numit stareț, Ilarion a fugit din mânăstire mergând în ascuns la o mânăstire din Muntele Olimp al Bitiniei. A fost aflat de frați care au intervenit la Patriarhul Nichifor al Constantinopolului, iar acesta împreună cu împăratul au trimis la Ilarion și l-au adus înapoi în Constantinopol. A fost numit egumen și arhimandrit potrivit regulii acelei mânăstiri, al cărei egumen era începând de la al treilea Sinod Ecumenic inclusiv exarh al tuturor mânăstirilor din Constantinopol. Venirea pe tron a împăratului iconoclast Leon al V-lea Armeanul l-a găsit pe Sfântul Ilarion în poziția de egumen. Acesta, demarând politica sa de luptă împotriva celor ce cinsteau icoanele, a încercat să-și atragă de partea sa personalitățile duhovnicești ale vremii. Sfântul Ilarion a refuzat să susțină astfel de politici neortodoxe și a fost întemnițat în mai multe rânduri, biciuit și izolat în cele din urmă în fortăreața Protilion. La moartea lui Leon al V-lea, în anul 820, Ilarion a fost primit în casa unei evlavioase creștine. Mărturisirea lui Ilarion nu s-a încheiat aici. A căzut din nou victima persecuțiilor inițiate de împăratul Teofil, mânat de același zel împotriva celor ce susțineau ortodoxia cinstirii sfintelor icoane. Sfântul Ilarion a fost bătut și exilat în insula Afusia, în Sudul Propontidei. Aici a locuit într-o celulă strâmtă timp de opt ani. Bunul Dumnezeu i-a rânduit Sfântului Ilarion să se întoarcă în mânăstirea sa și să fie martor al biruinței Ortodoxiei în anul 843, când a fost proclamată definitiv ortodoxia cinstirii Sfintelor icoane sub împărăteasa Teodora. Sfântul Ilarion cel Nou a trecut la Domnul doi ani mai târziu, pe 6 iunie în anul 845.
